Anamaria Prodan, parastas memorabil pentru mama sa. Ce a adus vedeta la mormântul Ionelei Prodan VIDEO

Ce declarații a făcut Anamaria Prodan după parastasul mamei sale
Anamaria Prodan, parastas memorabil pentru mama sa. Ce a adus vedeta la mormântul Ionelei Prodan VIDEO

Ionela Prodan ar fi împlinit astăzi vârsta de 75 de ani. Anamaria Prodan a pregătit un parastas memorabil pentru mama sa. Totul s-a desfășurat cu lăutari și mâncăruri pe care le prefera regretata cântăreață în timpul vieții.

Anamaria Prodan, parastas memorabil pentru mama sa. „La mulți ani, îngerul vieții mele”

Anamaria Prodan a organizat un parastas cu de toate, asigurându-se că nu lipsește nimic din ceea ce i-a plăcut mamei sale, regretata Ionela Prodan. Mesele au fost pline cu tot felul de preparate, printre care și prăjituri filipineze, care erau preferatele interpretei, scrie spynews.ro. Anamaria Prodan a anunțat dinainte conducerea cimitirului cu privire la faptul că se vor face sarmale, mici, mămăligă.

Anamaria Prodan a purtat o ținută impecabilă, de culoare verde deschis, formată din sacou și pantaloni, cu o bluză albă. Impresara a preferat să stea mai mult cu privirea în pământ. Pe parcursul slujbei i-au fost alături apropiații.

“La mulți ani, îngerul vieții mele ❤️❤️❤️ #loveuforever”, a scris Anamaria Prodan pe rețelele de socializare.

Anamaria Prodan și Sarah
Anamaria Prodan și Sarah

Ce melodii au fost cântate la parastasul pentru Ionela Prodan

Elena Merișoreanu a dezvăluit în urmă cu o zi că este organizat un parastas cu colegii cu care Ionela Prodan a lucrat. Artista a dezvăluit că au fost pregătite pentru a fi cântate câteva dintre melodiile Ionelei Prodan.

“Vom și cânta din melodiile ei. Eu am special un cântec pregătit pentru acest eveniment, un cântec foarte trist. La sfârșit spune așa „Vor jeli fetele mele/Ce-am mai muncit pentru ele/Dar așa e lumea făcută/Te plânge, apoi te uită”. I-am rugat pe toți să vină măcar în ceva popular, într-o ie sau ilic, în funcție de cum va fi vremea”, a mărturisit Elena Merișoreanu pentru impact.ro.

Ce a spus Anamaria Prodan despre Laurențiu Reghecampf la parastasul pentru regretata Ionela Prodan

După ce a rostit câteva cuvinte despre mama ei, Anamaria Prodan a vorbit și despre încă soțul ei, în acte, Laurențiu Reghecampf. Impresara susține că daca mama ei ar fi trăit, lucrurile ar fi fost complet diferite.

„Dacă mama trăia, nu s-ar fi întâmplat nimic, pentru că ea l-a ținut… L-a învățat cum să treacă peste momentele când el nu mai juca fotbal, l-a ajutat până în ultimele momente ale ei cum nimeni nu l-a ajutat”, a spus Anamaria Prodan, conform fanatik.ro.

Întrebată dacă Laurențiu Reghecampf a adus un omagiu pentru Ionela Prodan, Anamaria a declarat că sunt lucruri care țin de educație, de om, și dacă cineva dorește să aducă ceva, aduce. De asemenea, Anamaria Prodan a menționat că în ceea ce privește custodia lui Bebeto totul s-a rezolvat, iar copilul e bine și este ajutat să treacă peste această perioadă mai dificilă.

5.9 12 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.