Câte case are acum Klaus Iohannis. Apare totul în declarația de avere. Ce venit anual are președintele României

Șeful statului și-a făcut publică declarația de avere

Scris de: Daoud Andra

02 Jun. 2023

Câte case are acum Klaus Iohannis. Apare totul în declarația de avere. Ce venit anual are președintele României

Klaus Iohannis a completat declarația de avere pentru anul trecut, iar documentul apărut pe data de 31 mai este public. Astfel, cetățenii pot vedea ce venituri a încasat președintele României anul trecut, ce economii are în conturi, dar și câte case are acum Klaus Iohannis. Indemnizația șefului statului a crescut în 2022 față de anul precedent.

Ce venituri lunare încasează și câte case are acum Klaus Iohannis

Președintele țării și-a publicat declarație de avere pentru anul fiscal 2022. Potrivit documentului, Klaus Iohannis a reușit să pună deoparte 30.000 de lei într-un an, asta după ce veniturile lunare i-au crescut față de anul precedent. În declarația de avere, datată cu 31 mai 2023, se arată că șeful statului a încasat 181.944 de lei în ultimul an. Asta înseamnă o medie de 15.162 de lei pe lună, adică indemnizația de președinte a crescut cu aproximativ 200 de lei pe lună față de anul trecut.

Citește și: Mâncarea preferată a lui Klaus Iohannis. Ce îi gătește prima-doamnă soțului său de fiecare dată când merge acasă, la Sibiu

Șeful statului a încasat și 5.934 de lei, din drepturi de autor, pentru cărțile pe care le-a lansat la editura Curtea Veche. Și închirierea de imobile i-a adus un venit considerabil lui Klaus Iohannis în 2022: 44.389 de lei provin numai din chirii.

În ceea ce privește bunurile imobile pe care le are pe numele său, Klaus Iohannis a trecut în declarația de avere 3 case și 3 apartamente. De asemenea, șeful statului a declarat că are 200.000 de lei în conturi, cu 30.000 mai mult față de anul trecut. În declarația de avere nu apar mașini, terenuri sau obiecte de valoare precum tablouri ori bijuterii.

Citește și: Designerul care o îmbracă pe Carmen Iohannis de 7 ani recunoaște că ținuta purtată la Încoronare nu a avantajat-o. Cum a criticat rochia creată de Irina Schrotter

Ce cadouri a primit șeful statului anul trecut

În declarația de avere trebuie menționate și cadourile pe care Klaus Iohannis le-a primit cu ocazia unor activități de protocol. O parte dintre acestea rămân însă la Cotroceni, odată cu încheierea mandatului de președinte, pentru că ele s-au adresat instituției prezidențiale, nu omului Klaus Iohannis.

Citește și: Greșeala majoră făcută de Carmen Iohannis. Ce a observat Cătălin Botezatu, după ce i-a analizat ținuta de la încoronarea Regelui: “Nu e o alegere bună “

Președintele a primit, în 2022, 26 de astfel de cadouri, a căror valoare total se ridică la 23.000 de lei. Cel mai scump dintre daruri valoarează 5.565 de lei și este vorba despre un tablou de chihlimbar. Printre darurile primite se mai numără un stilou Poenari, o pereche de butoni de argint cu pietre, un set de porțelan, o lampă, un cuțit militar.

Klaus Iohannis este la al doilea mandat de președinte, care urmează să se încheie în anul 2024. Potrivit legii, el nu are voie să mai candideze pentru un alt mandat.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Erika Isac, detalii despre noul iubit “Este un bărbat extraordinar!”
6.2 38 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Nu-ți ies șnițelele fragede și pufoase? Ai nevoie de acest ingredient secret care face toată...
BOMBA BOMBELOR! Laura e iubita celui mai în vogă fotbalist de la Real Madrid! Ar...
ȘOC! 5 vedete din România care au devenit mame după 40 de ani. Nu te...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat /...
Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
Horoscop 25 Aprilie 2024. Gemenii vor avea succes din punct de vedere financiar, iar Racii...
Horoscop Zilnic Joi 25 Aprilie 2024. Vibrația astrologică a zilei se descrie ca fiind una...
Verifică dacă ești pe listă: astăzi, 5 zodii primesc vestea mult așteptată
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl...
SURPRIZĂ în showbiz! Au devenit părinți pentru prima dată și au dezvăluit prima fotografie cu...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *