Ce face Maria Constantin cu hainele pe care nu le mai poartă. „Primesc numai mesaje de genul ăsta pe rețelele de socializare” VIDEO EXCLUSIV

Maria Constantin: „Sunt genul care dă afară din dulap tot ce nu mai port”

Maria Constantin a demonstrat de-a lungul timpului că o cântăreață de muzică populară nu înseamnă neapărat o femeie care nu iese din straiele tradiționale românești, ci că poate fi versatilă atunci când vine vorba de ținute. Nu se declară o victimă a modei, însă cheltuiește destul de mult atunci când vine vorba de haine și accesorii. Maria Constantin a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că nu strânge hainele pe care le cumpără, ci ocazional le face cadou, mai ales că zilnic primește mesaje de la persoane care îi cer diverse piese vestimentare.

Maria Constantin, într-o ipostază inedită

Pe Maria Constantin  am întâlnit-o la o prezentare de modă, în cadrul galei anuale organizată de Alin Gălățescu. Artista acceptase invitația unui designer român de a defila în cadrul show-ului, însă într-o ipostază în care nu am mai văzut-o până acum.

„Este pentru prima dată brunetă, dar când m-am văzut în oglindă am luat telefonul, mi-am făcut un tik tok și direct spui că sunt din Familia Addams. Eu sunt. Nu mi se potrivește, cel puțin așa mi se pare mie, sau poate că mi se pare ciudat pentru că nu am încercat niciodată culoarea asta, nuanța asta.

O singură dată am mai avut ceva asemănător dar era pentru un pictorial Maria Tănase și atunci am purtat o perucă dar nu era chiar atât de neagră”, ne-a declarat Maria Constantin, completând că abia așteaptă să vadă reacția viitorul ei soț.

„I-am trimis iubitului meu o poză cu mine așa brunetă și mi-a zis că este super tare, că îmi stă super. Nu îmi venea să cred”.

„Pot să-l țin un an de zile, chiar și doi ani de zile nevopsit”

Deși nu îi venea rău cu părul negru, Maria Constantin nu ar renunța nici în ruptul capului la culoarea ei de păr, cu atât mai mult cu cât se numără printre acele femei norocoase care la 35 de ani nu au fire albe de păr și nici nu trebuie să se vopsească în fiecare lună, căci au o culoare superbă de la mama natură.

Maria Constantin
Maria Constantin a renunțat la părul blond pentru o seară

„Sunt blondă de când mă știu. Inițial am mai încercat eu, am mai avut câteva încercări eșuate pentru că nu au rezistat prea mult, dându-mi seama că tot mai bine îmi stă cu blond, categoric. Nu m-am vopsit în adolescență ca să-mi stric părul. Tot timpul m-am văzut blondă, sunt disperată după blond, adică nu există altă culoare pentru mine cu care să-mi stea bine. Cel puțin așa cred eu, că îmi stă foarte bine cu blond. Acum niciodată să nu zici niciodată. La bătrânețe acum nu știu ce mi-o mai trece prin cap, habar nu am, dar momentan sunt blondă”, ne-a povestit Maria Constantin, care ajunge la salon o dată pe an pentru un vopsit la rădăcini.

„Nu sunt chiar atât de norocoasă, dar singura chestie pe care ți-o pot spune este faptul că nu mă mai vopsesc așa des. Adică nu-l mai vopsesc de la rădăcină până la vârf așa cum făceam câțiva ani. Îmi fac doar un balayage pe care mi-l fac o dată pe an și atunci e mai sigur. O dată pe an, da, pentru că nuanța mea de păr fiind atât de deschisă cumva nu se vede trecerea atât de tare și atunci pot să-l țin un an de zile, chiar și doi ani de zile nevopsit. Trecerea e foarte ușoară și într-adevăr și părul meu este foarte deschis. Dacă stau la soare mai mult oricum se deschide și părul meu foarte mult, deci tot la blond ajungem”.

„Eu sunt inimă bună, inimă mare. Toată lumea care are nevoie de ajutor să apeleze la mine”

Singurele schimbări de look sunt atunci când vine vorba de o prezentare de modă sau un pictorial, în rest preferă să diversifice atunci când vine vorba de haine și accesorii. Pasionată de tot ce înseamnă haine, artista a pus accent pe ținute încă de când era mică și modifica rochiile mamei sale.

„Azi defilez pentru Antonia Nae și chiar îmi plac foarte mult ținutele ei. Ce-i drept nu auzisem până acum de ea, dar recunosc că de acum înainte o să tăguiesc mai mult. Să știi că sunt o pasionată a hainelor, îmi place să port foarte multe ținute, îmi place să le combin și de mică a fost așa. Mai tăiam din bluzele mamei, mai făceam rochițe, aveam creativitate la treaba asta. În același timp să știi că nu sunt genul de om căruia să-i cadă dulapul pe el și să aibă foarte multe haine pentru că eu le sortez tot timpul.

Ce nu mai port scot din dressing. Tot timpul îmi fac curățenie în dulap pentru că sunt de părere că dacă n-ai purtat o haină un an de zile înseamnă că nu o să o mai porți și tot timpul o lași acolo în dulap cu gândul că o să o mai porți, dar nu este deloc așa. Sunt genul care dă afară din dulap tot ceea ce nu mai port. Păstrez doar câteva ținute”, a mai povestit Maria pentru EGO.ro, mărturisind în același timp că atunci când oferă din lucrurile ei, primește la rândul ei altele noi, astfel că există un circuit al darurilor.

Citește și: Maria Constantin, dezvăluiri despre nunta cu Robert Stoica: “Rochia de mireasă este stabilită”. În ce lună va avea loc marele eveniment. VIDEO EXCLUSIV

„Chiar dacă revine moda am atâția prieteni care creează pentru mine încât nu îmi fac niciun fel de problemă. Știi cum este…dar din dar se face Rai”. De aceea nici nu concepe ideea de a-și vinde din hainele și accesoriile pe care nu le mai poartă, așa cum fac multe femei în ziua de azi la diferite târguri sau online, ci le donează cu toată inima.

„Nu fac „shop my closet”, chiar dacă cumva este la modă, pentru că atâta timp cât și eu primesc foarte multe lucruri nu cred că este cazul să fac așa ceva. Mie îmi place să dau. Eu sunt inimă bună, inimă mare. Toată lumea care are nevoie de ajutor să apeleze la mine. Oricum primesc numai mesaje de genul pe site-urile de socializare”, a mai povestit amuzată Maria Constantin pentru EGO.ro.

Video: Dragoș Enăchescu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Nu-ți ies șnițelele fragede și pufoase? Ai nevoie de acest ingredient secret care face toată...
BOMBA BOMBELOR! Laura e iubita celui mai în vogă fotbalist de la Real Madrid! Ar...
ȘOC! 5 vedete din România care au devenit mame după 40 de ani. Nu te...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat /...
Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
Horoscop 25 Aprilie 2024. Gemenii vor avea succes din punct de vedere financiar, iar Racii...
Horoscop Zilnic Joi 25 Aprilie 2024. Vibrația astrologică a zilei se descrie ca fiind una...
Verifică dacă ești pe listă: astăzi, 5 zodii primesc vestea mult așteptată
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl...
SURPRIZĂ în showbiz! Au devenit părinți pentru prima dată și au dezvăluit prima fotografie cu...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *