Ce nu este bine să faci de Sfânta Maria 2022. Greșeala pe care trebuie să o evite toate femeile pe 15 august

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pică luni, 15 august și este zi liberă legală.
Ce nu este bine să faci de Sfânta Maria 2022. Greșeala pe care trebuie să o evite toate femeile pe 15 august

Ce nu este bine să faci de Sfânta Maria 2022. În fiecare an, pe 15 august, creștin-ortodocșii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, cea mai veche dintre sărbătorile închinate Sfintei Fecioare Maria. Iată ce nu este bine să faci sub nicio formă în această zi.

Ce nu este bine să faci de Sfânta Maria 2022

În popor, sărbătoarea mai este denumită și Sfânta Maria Mare sau Paștele Verii. Această sărbătoare comemorează adormirea și proslăvirea prin ridicarea cu trupul la cer a Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului a fost „luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.

Conform tradiției, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălțarea Mântuitorului. Fecioara Maria a fost înștiințată de îngerul Gavril de ziua în care va trece la cele veșnice. La înmormântarea sa au fost prezenți toți Sfinții Apostoli, mai puțin Sfântul Apostol Toma. El a sosit după câteva zile și, atunci când a intrat în mormânt pentru a-i săruta mâinile Maicii Mântuitorului, nu a mai găsit trupul său, ci doar giulgiul, semn că trupul ei fusese ridicat la cer.

Legat de tradiții și obiceiuri în această zi mare sărbătoare, există o serie de lucruri pe care credincioșii nu ar trebui să le facă:

  • Este interzis să lucrezi la câmp sau să faci treabă prin gospodărie. În caz contrar, vei atrage paguba.
  • În ziua Adormirii Maicii Domnului nu se coase, nu se tricotează și nu se prelucrează lâna. Totodată, este interzis să mături și să speli gospodăria.
  • De asemenea, este interzis să speli și să calci rufe.
  • Nu se dă nimic cu împrumut de ziua Sfintei Marii, ca să nu se lege farmecele de tine.
  • Nu te certa cu nimeni în această zi. Dacă cineva îți poartă dușmănie este necesar să te împaci cu acea persoană.
  • În ziua Adormirii Maicii Domnului nu ai voie să dormi, altfel te vei simți vlăguit tot anul.
  • Fetele nu au voie să își taie părul și să îl arunce la gunoi.
  • În ziua acestei sărbători este interzis scăldatul în ape curgătoare.

Se spune că pe parcursul acestei zile nu este bine să stai cu ușa închisă pentru că Fecioara Maria poate intra oricând în casele creștinilor pentru a împărți harul divin.

Ce simbolizează copilul din brațele lui Iisus în icoana Adormirii Maicii Domnului

În icoana Adormirii Maicii Domnului, Domnul Iisus Hristos este reprezentat cu un copil în brațe. Acest copil simbolizează sufletul Maicii Sale. De asemenea, un alt detaliu interesant al icoanei este acela că Iisus o ține pe Maica Sa pe brațul stâng, la fel cum Maica Domnului l-a ținut pe Hristos pe când era copil.

Adormirea Maicii Domnului
Adormirea Maicii Domnului

Sărbătorile închinate Maicii Domnului

În calendarul creștin-ortodox, Maica Domnului are 9 zile de pomenie:

  • 8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului
  • 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului
  • 21 noiembrie – Intrarea în biserica a Maicii Domnului
  • 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana
  • 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului
  • 25 martie – Buna Vestire
  • 2 iulie – Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului
  • 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului

Spunem sau nu „La mulți ani” de Adormirea Maicii Domnului

Aproximativ 2,2 milioane de români poartă numele de Maria și derivatele acestuia (Marian, Mariana, Marin, etc). Te-a lungul timpului s-a format o controversă legată de cât de corect este să transmitem cuiva care poartă numele Sfintei Fecioare urări de „La mulți ani”. Mulți consideră că în această zi nu ar trebui să fie sărbătorită onomastica pentru că Adormirea Maicii Domnului nu ar trebui să fie un motiv de bucurie.

Biserica ortodoxă spune însă că această practică nu este una greșită, deoarece este considerată o sărbătoare plină de bucurie. Moartea Maicii Domnului este mutare la Viață, așa cum se arată și în troparul sărbătorii: „Mutatu-te-ai la viața ceea ce ești Maica Vieții”, iar din acest motiv sărbătoarea nu este una tristă, ci una plină de bucurie, scrie creștinortodox.ro.

De asemenea, pe 15 august este și Ziua Marinei, Sfânta Fecioară Maria fiind considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului

„Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, spre tine îmi îndrept gaândul, inima și toate simțurile și te rog cu lacrimi: Până când Măicuță a milostivirii va fi această durere necontenită pe pământ?
Până când vrăjmașii nevăzuți ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieților oameni?

Până când vor pângări și vor necinsti trupurile, sufletele si viețile lor? Înșelandu-i ca să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine și să nu dea slavă și cinste pururi măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt?

Ridica-te Stăpână Atotbună și zdrobește pe vrajmașii noștri și ai Fiului Tău iubit Iisus Hristos, îngrozindu-i cu nebiruița-ți sfințenie, îndreptându-ne pe cărările mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezeu. Roagă-te Fecioară pentru Sfânta Biserica, pentru propovăduirea evangheliei pe întreg pământul, pentru poporul acesta, conducatorii lui, rudele mele, pentru văduve, orfani, bogați, săraci, necajiti, bolnavi, pentru cei prigoniți pentru credință, pentru salvarea celor ce au rătăcit în secte, pentru cei răposați.

Ajută-ne să ne pocăim toți oamenii de păcatele noastre, să iubim Biserica, ăa ne spovedim adesea, să renunțăm la păcate, vicii și necredință. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blândului tău Fiu care a venit să sufere chinuri barbare pentru bietele oițe rănite atât de mult de vrăjmaș.

Roagă-te Maicuță Sfântă și pentru aceste nevoi ale mele ( rostește necazurile pe care le ai și dorintele pe care vrei să ți le îndeplinească Maica Domnului).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în vecii vecilor. AMIN.”

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Raicu revine în televiziune?
9.4 559 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Dumnezeule! Ce a spus Prinţul William despre Kate, după vestea BOLII CUMPLITE. Au fost lacrimi:...
Cele mai FIERBINȚI 40 de IMAGINI în care a apărut vreodată KIM KARDASHIAN! Îți TAIE...
ȘOC! Dana Budeanu a renunțat la lenjeria intimă, rochia prea scurtă a arătat TOT
Cum a scris 'canadianul' TJ Miles numele Alexandrei Duli, pe bilețelul de nominalizare la Survivor...
S-a aflatt! Ce relație au acum Anamaria Prodan și fina Andreea Tonciu: „O respect foarte...
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama...
Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele luxoase sunt în Valea...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan
Liniste financiara pentru aceste zodii: Armonie restabilita in familie si datorii achitate
Horoscop Weekend 19-31 Aprilie 2024. Previziuni Astrale Luminoase pentru Fiecare Zodie
Ești pregătit? Mâine, fiecare zodie primește cheia succesului
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl...
Nadia Comăneci, apariție de excepție la premiera documentarului despre Ilie Năstase. Cine este celebrul sportiv...
Mesajul postat de Oana Roman de ziua de naștere a Mioarei Roman, care ar fi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *