Ce spune părintele Visarion despre acuzațiile de agresiune sexuală. Anunțul Patriarhiei

Cum a fost prins preotul Visarion Alexa și ulterior reținut
Ce spune părintele Visarion despre acuzațiile de agresiune sexuală. Anunțul Patriarhiei

Părintele Visarion Alexa, acuzat că a agresat sexual o femeie în timpul spovedaniei, și-a recunoscut fapta. Imediat, Patriarhia a anunțat ce măsuri vor fi luate în această situație.

Ce spune părintele Visarion despre acuzațiile de agresiune sexuală

Părintele Visarion Alexa și-a recunoscut în fața magistraților fapta, însă nu a dat detalii amănunțite. Potrivit hotnews.ro, preotul a fost sfătuit de avocata sa să fie reținut în declarații. Ulterior, Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a cerut lui Visarion Alexa o declarație cu privire la fapta de care a fost acuzat.

“Preotul a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”, a transmis Patriarhia.

Patriarhia spune că măsurile luate de Arhiepiscopie sunt „singurele posibile și statutare” până la pronunțarea sentinței de către instanța judecătorească:

  • suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția a oficia orice serviciu religios)
  • retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ)
  • obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

„Odată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar. Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui. Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie sufletește pe toți cei afectați de această situație adânc tulburătoare!”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Cum a fost prins preotul Visarion Alexa și ulterior reținut

După ce a depus plângerea penală, femeia s-a întâlnit din nou cu preotul Visarion Alexa, având un microfon ascuns asupra ei. Discuția avută i-a determinat pe procurori să îl rețină. Antena3 a publicat o parte din stenogramele procurorilor:

„Preot: Ți-a fost rău?

Victimă: Cum adică?

Preot: Păi am simțit că te-ai relaxat un pic. Erai tare stresată cu povestea ta.

Victimă: Păi și asta credeți că am nevoie? Mai ales că dumneavoastră m-ați atins în zona intimă(…) Asta produce detensionare.

Preot: Te deranjează că te-am atins?

Victima: Ca și preot m-ați atins sau ca prieten?

Preot: Ca prieten…

Victima: Dar că s-a întâmplat într-un loc sfânt?

Preot: Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu”.

Din discuție reiese că agresiunea sexuală s-ar fi petrecut în timpul spovedaniei la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală.

„Victima: Vreau să știu treaba cu dicționarul… Și explicațiile. Corpul meu s-a simțit ca la inventar. Mâinile dumneavoastră pe pielea feselor mele, pe abdomen, pe sâni, în partea intimă…

Preot: E un gest de afecțiune, nu inventar.

Victima: E un gest de afecțiune din partea dumneavoastră că v-ați bucurat mai mult de atingeri mai ales că eu încercam să vă opresc și repetam că nu e voie. Corpul meu fiind inert, mai ales că sunteți preot și totul a avut loc într-un lăcaș sfânt. Și m-ați și împărtășit.

Preot: Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna. Răzbunarea rănește și pe alții, dar mai ales pe tine”.

Visarion Alexa a fost eliberat după câteva ore. Magistrații au decis să fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

4.8 76 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.