De ce a fost dată afară Anda Adam din casa. Avocat: „Discutăm de o evacuare cu cântec”

Anda Adam ar fi refuzat să plătească suma întreagă de bani cerută de proprietar
De ce a fost dată afară Anda Adam din casa. Avocat: Discutăm de o evacuare cu cântec

Anda Adam a primit ordin să evacueze casa în care locuiește în Bragadiru. Vedeta se află în proces cu proprietara locuinței, iar acum a fost emisă o hotărâre executorie de evacuare.

Anda Adam, evacuată din casa din Bragadiru

Instanța din cadrul judecătoriei Cornetu a stabilit astăzi, prin decizie executorie, ca Anda Adam să fie evacuată din locuința respectivă, deoarece ar fi ocupat-o ilegal. De asemenea, Anda Adam va trebui să plătească suma de 5200 cu titlul de cheltuieli de judecată către reclamantă.

„După injurii ca la ușa cortului dar și încercări de a se eschiva să părăsească imobilul ocupat ilegal de luni de zile, astăzi am obținut hotărârea executorie de evacuare”, a spus avocatul Adrian Cuculis, conform impact.ro.

Cum s-a ajuns ca Anda Adam să fie evacuată din casă

Potrivitul avocatului, Anda Adam intenționa să cumpere locuința respectivă, însă nu a avut întreaga sumă pe care proprietarul a cerut-o. Pentru a compensa restul sumei Anda Adam susține că a îmbunătățit proprietatea și a refuzat ulterior să evacueze imobilul.

Anda Adam a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare, acolo unde și-a luat angajamentul că va achita restul de bani până la întreaga sumă cerută de proprietar. Actul respect a fost desființat pentru că nu au fost îndeplinite condițiile menționate acolo, însă Anda Adam ar fi refuzat să părăsească locuința.

„Discutăm de o evacuare cu cântec. Pentru că au trecut aproape șase luni de când proprietarul a depus cererea de evacuare. Tot scandalul a început de la faptul că Anda Adam voia să cumpere acest imobil situat în Ilfov și nu a mai avut banii necesari sau pur și simplu nu a mai vrut să îi plătească omului diferența de bani. Pretinde că a făcut niște îmbunătățiri într-un imobil care nu îi era în proprietate. A refuzat mai multe luni să evacueze acest imobil.

Nu stătea cu chirie. Se făcuse un ante-contract de vânzare-cumpărare și promisese că în intervalul de timp octombrie-decembrie ar fi urmat să plătească suma de bani prin care să i se transfere dreptul de proprietate. Ulterior s-a rezoluționat acest act, și pur și simplu a refuzat să plece din imobil. Au existat discuții în care clientul meu, proprietarul, a fost înjurat și amenințat”, a precizat avocatul acuzării.

6.3 29 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.