Dieta pe care o ține Neti Sandu. Așa reușește vedeta PRO TV să-și păstreze silueta suplă de ani buni: „Asta mănânc zilnic”

Neti Sandu arată senzațional la 64 de ani.
Dieta pe care o ține Neti Sandu. Așa reușește vedeta PRO TV să-și păstreze silueta suplă de ani buni: „Asta mănânc zilnic”

Neti Sandu, prezentatoarea horoscopului de la Știrile Pro TV, a dezvăluit ce consumă zilnic pentru a arăta bine. De mai bine de 25 de ani, vedeta a știut să se reinventeze și să fie mereu o prezență fresh pe micile ecrane.

Dieta pe care o ține Neti Sandu

La cei 64 de ani pe care îi are, prezentatoarea de la Pro TV arată incredibil de bine. Într-un interviu acordat recent, Neti Sandu a recunoscut că are un regim alimentar echilibrat, dar nu este adepta sportului.

„Ca regim, baza mea e supa de legume. Asta mănânc zilnic. O dată la nu știu cât timp, mai mănânc pui la rotisor, câte o bucățică, ceva dulce, prăjitura de casă pe care o făcea mama. La serviciu, mâncăm o dată pe săptămână covrig, atunci ne dăm voie, sau plăcintă. E un regal. Mai mănânc rondele de legume, cu cartofi, broccoli sau amestec. Câteva măsline și o rondea de brânză de capră, pe care o pun deasupra să se topească.

Dacă merg în oraș, mănânc rață cu ananas și risotto cu trufe. În ceea ce privește tratamentele corporale, mi-am cumprat niște ventuze de silicon cu care îmi fac masaj când am timp, în weekend, după care îmi dau cu lapte de corp și asta e tot. Nu fac sport. În vacanțe, merg foarte mult pe jos și nu mă dor picioarele. Asta e nemaipomenit”, a spus Neti Sandu pentru VIVA! 

Ce rutină are pentru ten

Totodată, Neti Sandu a mărturisit că niciodată nu se duce la culcare machiată. În ceea ce privește coafura sa, vedeta este recunoscută pentru podoaba sa capilară bogată. Vopsită brunet și tunsă bob, ea a mărturisit că a fost acuzată de multe ori că folosește peruci în fața camerelor de filmat.

„Pentru ten, pentru că mă machiez zilnic, am niște produse cu acid hialuronic și colagen, pe care le folosesc ca bază, crema de la plafar – să fie cât mai naturală. Am și alt fel de creme, mai pretențioase, dar le dau doar pentru efect de scenă. (râde) Demachierea e foarte importantă. Oricât de târziu ar fi, niciodată nu mă bag la somn machiată. Pentru păr, mă spăl doar cu șampon, fără balsam, fără protecție, fără fixativ, fără placă. Părul meu așa stă dacă îl coafez frumos, cu peria”, a mai completat aceasta.

Acuzată că poartă peruci

„Nu am reuşit în 26 de ani să conving că este părul meu şi, atunci, până şi vecinii din bloc mi-au zis să nu mă supăr că mă întreabă, dar… este părul tău? Mi s-a întâmplat la coadă la cofetărie să bage mâna o doamnă pe sub păr. După aceea s-a mai întâmplat să dau mâna cu cineva, să mă prezint, iar persoana respectivă să-mi bage mâna în păr să se convingă dacă am perucă. La magazin sunt întrebată, deşi mă văd oamenii de la o distanţă foarte mică, nu e ca la televizor. Dar părul meu are un fir sticlos şi din această cauză şi străluceşte şi stă aşa ca apretat”, povestea, în urmă cu ceva timp, Neti Sandu, citată de Adevărul.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Raicu revine în televiziune?
6.7 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *