Doinița Oancea, despre relația cu Augustin Viziru: „Îmi permit să îi spun orice vreau!” EXCLUSIV

"Nici nu știu câți ani au trecut de când s-a deschis acest subiect"

Doinița Oancea și Augustin Viziru nu mai au nevoie de prezentare, reușind să cucerească inimile fanilor încă de la primele apariții. Actrița ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care a vorbit despre relația de prietenie pe care o are cu starul, explicând că își permite să îi spună orice își dorește atunci când joacă alături de acesta.

Doinița Oancea, despre Augustin Viziru

Doinița Oancea și Augustin Viziru sunt prieteni de foarte mult timp, însă fanii au încercat, de-a lungul timpului, să speculeze că aceștia formează un cuplu. Totuși, actorii se amuză pe marginea acestui subiect:

“Deja cred că ne-am obișnuit și ne amuzăm de acest subiect. Nici nu știu câți ani au trecut de când s-a deschis acest subiect, probabil mulți. Nu mai avem nicio treabă. Augustin are deja o familie, dar oamenii Batman! Am stat la un moment dat și am făcut o analiză. Au luat fata bună și cuminte și băiatul rău. Au văzut acolo ceva și le-a plăcut ideea în sine. Pe această idee au mers tot timpul.”

“Fiind prieteni atât de buni, îmi permit să îi spun orice vreau să îi spun”

Doinița Oancea se bucură să joace alături de Augustin Viziru. Cei doi sunt foarte buni prieteni, astfel că își permit să își dea sfaturi sau să se corecteze în anumite scene. Prezentatoarea Miss Junior Romania a explicat că, de-a lungul timpului, ea și actorul au ajuns la o anumită lejeritate atunci când vine vorba despre proiectele comune:

“El mai mult de la mine, nu eu de la el. (râde) Bine, recunosc, am și eu de învățat de la el. Mie îmi place să joc cu Augustin. Îmi place să joc pentru că, fiind prieteni atât de buni, îmi permit să îi spun orice vreau să îi spun sau să îi cer orice vreau să îi cer. Este foarte important cum tratezi relația într-o scenă. Atunci, mie dacă nu îmi place ce îmi dă, nu este ca și cum lucrez cu un om străin și nu pot să îi spun anumite lucruri. Pot să îi spun: “Eu văd scena așa! Încearcă și cum zic eu!”. Și el poate să îmi zică la fel, căci mi-a mai zis. Avem această lejeritate. În plus, se simte că este ceva care ne ajută să lucrăm. El se uită la mine, eu la el, astfel că știm niște lucruri, mergem mai departe cu povestea.”

Citește și De ce a refuzat Doinița Oancea să se apuce de cântat, deși are o piesă compusă pentru ea de Edward Sanda: “E la sertar” VIDEO EXCLUSIV

Ce farsă a făcut la filmările “Lia, soția soțului meu”

Chiar dacă nu i-a făcut vreo farsă pe platou lui Augustin Viziru, Doinița Oancea ne-a povestit că a făcut o glumă, la filmări, într-o scenă în care apărea Tina Duceac, colega ei din serialul “Lia, soția soțului meu”:

“Nu. (n.r. nu i-a făcut o farsă vreodată pe platou lui Augustin Viziru) Am făcut o farsă acum, recent, la Lia. I-am făcut o farsă unei colege. Ea este mică și nouă, Tina Duceac o cheamă. I-am făcut o farsă, dar nu pot să spun. M-am dus sus, la regie, și am zis: “Vă rog să filmați! La final vreau să îi fac ceva!”. Am șocat-o pentru că secvența s-a dus într-o altă direcție și nu știa ce să facă, am panicat-o dar mi-a plăcut!”

Citește și Doinița Oancea, mărturisiri din culisele „Lia, soția soțului meu”. Este total diferită de personajul ei, cum reușește de fapt să-i dea viață: „M-am ajutat foarte mult găsindu-i justificările din spatele acțiunilor” VIDEO EXCLUSIV

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
5.5 4 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *