Fetiță paralizată temporar în urma unei mușcături de căpușă. 12 ore nu a mai putut vorbi

Situație disperată pentru mama unei fetițe de cinci ani. Micuța a fost mușcată de căpușă și a paralizat temporar
Fetiță paralizată temporar în urma unei mușcături de căpușă. 12 ore nu a mai putut vorbi

Situație șocantă pentru o fetiță de cinci ani, după ce a fost mușcată de o căpușă. Micuța a paralizat temporar pe partea stângă și nu a putut vorbi timp de 12 ore. Mama ei a dus-o de urgență la spital.

Kailyn, o fetiță de cinci ani, a ajuns de urgență la spital, după ce mama ei i-a găsit pe scalp o căpușă și a văzut că micuța nu mai poate vorbi. Dacă în primă fază a crezut că cea mică este doar somnoroasă, imediat după ce a văzut căpușa s-a speriat și au plecat de urgență să ceară ajutor medicilor.

Fetiță de cinci ani, paralizată temporar, mușcată de căpușă

Kailyn a fost diagnosticată cu paralizie temporară pe partea stângă, fiind o reacție a organismului la neurotoxina găsită în saliva căpușei. Din fericire, medicii i-au spus că nu mai există niciun pericol, deoarece căpușa a fost îndepărtată, iar simptomele dispar în maxim 24 de ore, scrie dailymail.co.uk.

Semnal de alarmă tras de mama fetiței mușcată de căpușă

Jessica a vrut să facă public cazul fetiței ei pentru a trage un semnal de alarmă. Kailyn a ajuns la timp la spital, însă o mușcătură de căpușă poate cauza reacții și mai severe, printre care și insuficiență respiratorie sau, mai grav, moarte.

Chiar dacă acest caz s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, este în continuare un semnal de alarmă. Sezonul căpușelor a început și este nevoie de o atenție sporită atunci când mergem în parcuri.

Cum să procedezi pentru a scoate o căpușă

Medicul pediatru Mihai Craiu a explicat cum trebuie procedat atunci când găsim o căpușă pe pielea noastră.

„Procedura pentru îndepărtarea căpușelor trebuie să o facă cineva calificat. Este absolut necesar ca această procedură să nu fie efortul unei persoane fără cunoștințe riguroase deoarece exista riscul ruperii căpușei, astfel încât piesa bucală să rămână „înfiptă” în pielea pacientului, cu toate complicațiile ulterioare…”, a spus dr. Mihai Craiu.

De menționat: folosiți pensetă cu vârf subțire pentru a scoate perpendicular căpușa, fără să o rotiți. După extragere folosiți un antiseptic local, iar dacă nu aveți folosiți apă și săpun.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Victoria Răileanu a ales nume pentru fiica ei încă din primele zile de sarcină
8.8 38 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *