Horoscop zilnic 29 iunie. Lună Nouă în zodia Rac. Nativii care trec prin stări emoționale intense

Principalele previziuni astrale ale zilei
Horoscop zilnic 29 iunie. Lună Nouă în zodia Rac. Nativii care trec prin stări emoționale intense

Horoscop zilnic 29 iunie, previziuni astrale pentru fiecare zodie. Astăzi se formează Lună Nouă în zodia Rac, eveniment astrologic care vine cu noi începuturi în viața noastră. Este momentul să ne setăm intenții care să conducă la deschiderea unui nou capitol. Fiind vorba de energia Racului ne putem aștepta la stări emoționale intense. Contextul astrologic, mai exact careul cu Jupiter din Berbec și conjuncția cu Luna Neagră, s-ar putea să scoată la suprafață o serie de temeri interioare, în special legate de familie, cămin, de stabilitatea și siguranța noastră emoțională.

Horoscop zilnic 29 iunie. Previziuni astrale pentru toate zodiile

Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.

Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec

Luna Nouă vorbește despre noi începuturi care apar în legătură cu familia sau cu o locuință. Poate fi vorba de o mutare, de o schimbare de domiciliu, de noi acțiuni care vizează casa. Pe de altă parte, poate fi vorba de o nouă etapă în relațiile de familie, aspect care poate aduce conflicte cu parintii, poate o rupere de trecut. Toate acestea pot veni ca urmare a nevoie majore de libertate interioară pe care o resimți.

Horoscop Taur/ Ascendent Taur

Luna Nouă îți aduce ocazia să iei niște decizii importante, să schimbi niște abordări și să îți dai un refresh la nivel de gândire. Este momentul să renunți la idei fixe și rigide și să te ghidezi după noi rațiuni. Este, de asemenea, un moment bun să înveți ceva nou să dai un examen, să faci o negociere și să pornești bun pe o nouă direcție.

Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni

Luna Nouă anunță noi începuturi financiare și nu este exclus ca acestea să vină în urma fricii tale de a nu avea siguranța zilei de mâine. Ai grijă la tendința de a lua decizii radicale pe baza acestor
temeri financiare. Totodată, sunt și Gemeni care vor negocia cu mult curaj salariul, un comision, mai ales dacă nu se simt apreciați la adevărata valoare.

Horoscop zilnic 29 iunie. Lună Nouă în zodia Rac aduce o nouă etape pentru anumite zodii

Horoscop Rac/ Ascendent Rac

Luna Nouă se petrece în zodia ta și deschide o nouă etapă în viața personală. Dat fiind că este în conjuncție cu Luna Neagră, s-ar putea să activezi o serie de frici și obsesii, să vezi lucrurile distorsionat, amplificat la nivel emoțional. Nu te agita, ci oferă-ți timp să-ți înțelegi trăirile interioare. Ai ambiții profesionale mari și ar trebui să ai mai multă încredere în tine.

Horoscop Leu/ Ascendent Leu

S-ar putea ca Luna Nouă din Rac să deschidă niște răni mai vechi, să readucă trecutul în calea ta și să reactiveze niște temeri și angoase. Ei bine, nu te panica și nu lăsa negativismul și gândurile panicoase, frământările să pună stăpânire pe tine. Este un moment ideal să te rupi de tot ce este toxic, să îți acorzi mai mult timp ție, să te retragi în liniște și să meditezi. Odihna, terapiile naturiste, yoga, tehnicile de relaxare te pot ajuta să-ți reîncarci bateriile. Sunt zile bune să ierți și să-ți ceri iertare de la cei cărora le-ai greșit.

Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară

Luna Nouă din Rac îți oferă ocazia unor noi începuturi în relațiile de prietenie. Poți da o nouă șansă unei prietenii, poți demara un nou proiect, poți cunoaște oameni noi care să te inspire și alături de care să pornești pe un nou drum. Ai grijă și la ispitele care pot veni din zona anturajului, indiferent de natura lor.

Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță

Luna Nouă se petrece în sectorul carierei și poate aduce o nouă etapă profesională. S-ar putea ca acum să-ți dai seama dacă ești cu adevărat pe direcția profesională dorită și ce trebuie să faci
pentru a fi acolo unde-ți dorești. Nu te teme să renunți la o funcție sau la o direcție pentru a porni pe drumul pe care ți-l dorești. Pe de altă parte, lunația poate aduce o nouă funcție, un nou proiect
grație căruia să te pui în evidență și te poate apropia de niște obiective pe care le ai.

Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion

Luna Nouă îți poate aduce noi orizonturi, o nouă perspectivă asupra vieții sau asupra unor chestiuni care te frământă de ceva vreme. Este o perioadă bună să înveți lucruri noi, să cercetezi, să cauți răspunsuri și adevăruri în jurul tău. Evită atitudinea prin care doar tu deții adevărul absolut și doar ideile tale sunt cele corecte. Totodată, este o perioadă bună să lași în spate niște convingeri învechite și să-ți faci niște planuri de călătorie.

Horoscop zilnic 29 iunie. Transformare interioară majoră

Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător

Tu mai mult ca oricine ai nevoie să-ți înțelegi trăirile emoționale. Luna Nouă din Rac poate aduce o transformare interioară majoră, cel mai probabil vizavi de o situație intimă sau financiară. Ai grijă la dependențe, vicii, excese și tendințe distructive pe care le ascunzi și care acum pot ieși la suprafață pentru a fi înțelese și vindecate. Se pot activa temeri, de exemplu temeri legate de abandon, de singurătate, de pierderea siguranței financiare.

Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn

Luna Nouă se petrece chiar în sectorul relațiilor tale și aici aduce noi începuturi, o nouă atitudine față de viața în doi. Este posibil să ți se activeze o serie de frici legate de relația ta sau să fii tentat
să calci strâmb, dacă emoțional nu te simți în siguranță. Celor singuri le va fi greu să se decidă între două persoane și ispitele vor fi mari. Relațiile care nu mai funcționează de ceva vreme se
pot încheia.

Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător

Luna Nouă aduce noi începutul profesionale. Poate fi vorba de sansa de a-ți găsi un nou loc de muncă sau de ocazia de a-ți eficientiza munca prin descoperirea unor noi metode de lucru. Poți
schimba mediul de lucru, programul, angajații, dacă ai propria afacere. Pe de altă parte, lunația îți cere să faci niște schimbări în stilul de viață, astfel încât să-ți îmbunătățești sănătatea.

Horoscop Pești/ Ascendent Pești

Luna Nouă din Rac se formează în sectorul iubirii tale și poate aduce o nouă etapă în viața sentimentală. Dacă ești singur, îți poate aduce o nouă poveste de dragoste. Totodată, deschide o nouă etapă în relația cu copiii și poate aduce un nou proiect creativ. Ești mai dornic de distracții, de aventură și flirt, dar ai grijă la ispitele care pot veni pe diferite căi. Este o perioadă bună pentru a te reîntoarce la un hobby sau pentru a-ți descoperi o nouă pasiune.

Horoscopul zilei de 29 iunie este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.

Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog

Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă EGO.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!

9.2 5 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.