Vignetă Bulgaria 2022. Cât costă taxa de drum din Bulgaria pentru weekend, 1 săptămână, 3 luni sau 1 an

Află cum se poate achiziționa vinieta pentru Bulgaria, cât costă și ce riști să pățești dacă nu o achiți până la intrarea în țara vecină.
Vignetă Bulgaria 2022. Cât costă taxa de drum din Bulgaria pentru weekend, 1 săptămână, 3 luni sau 1 an

Vignetă Bulgaria 2022. Dacă vara aceasta ți-ai planificat vacanța în Bulgaria, iar ca mijloc de transport până în țara vecină ai ales mașina personală, este bine să cunoști regulile de acolo, înainte să treci granița. Una dintre greșelile frecvente pe care o fac românii atunci când merg în Bulgaria cu autovehiculul personal este neachitarea vignetei. Această abatere poate duce imediat la aplicarea unei amenzi. De aceea, este recomandat ca vigneta să fie achiziționată cel târziu la intrarea pe teritoriul țării aflate la sud de Dunăre.

Vignetă Bulgaria 2022. Cât costă și cum se poate plăti

Și în acest an, foarte mulți români își vor petrece concediul pe litoralul bulgăresc. Cei care circulă cu mașina personală cu o masă totală admisă mai mică de 3,5 tone vor avea de achitat vigneta, al cărei preț diferă în funcție de valabilitatea ei.

În Bulgaria pot fi achiziționate și vignete electronice, avantajul fiind că poți înregistra comod autovehiculul online și nu va mai fi nevoie să mai lipești în parbriz vreo etichetă.

Vignetele electronice emise de bulgari au o valabilitate de 1 an, 3 luni, 1 lună, 1 săptămână sau doar pentru zilele de sâmbătă și duminică (vigneta de sfârșit de săptămână) numai pentru autoturisme și mijloacele de transport cu masă totală admisibilă de până la 3,5 tone.

Emiterea vignetelor se face în funcție de categoria din care face parte autovehiculul, în baza numărului de înmatriculare.

Prețul vignetelor în Bulgaria pentru o mașină cu masa totală admisă mai mică de 3,5 tone diferă în funcție de valabilitatea ei, după cum urmează:

  • 1 săptămână – 15 leva / aproximativ 7.5 EURO / aproximativ 38 de lei;
  • 1 lună – 30 leva / aproximativ 15 euro / aproximativ 75 lei;
  • 3 luni – 54 leva / aproximativ 27 euro / aproximativ 135 lei;
  • 1 an – 97 leva / aproximativ 49 euro / aproximativ 243 lei;
  • 1 week-end – 10 leva / aproximativ 5 EURO / aproximativ 25 lei (e-vinieta de sfârșit de săptămână este valabilă începând cu ziua de vineri, ora 12:00 până în ziua de duminică, ora 23:59)!

Important! Vigneta electronică trebuie achiziționată cel târziu în momentul în care intri în Bulgaria. În caz contrar riști să fii sancționat prin aplicarea unei taxe compensatorii pentru parcurgerea fără vignetă a unui segment de drum național supus taxării. Amenda trebuie plătită îndiferent dacă ulterior ai achiziționat vigneta electronică corespunzătoare.

Cât este amenda pentru vignetă în Bulgaria

Taxa compensatorie se achită la fața locului în momentul controlului, numai cu card bancar de debit sau credit, potrivit airlinestravel.ro. Valoarea amenzii diferă în funcție de categoria în care este încadrat autovehiculul, după cum urmează:

  • Autoturisme – 70 leva (aprox. 36 euro);
  • Autocamion cu greutate de 3,5 t – 12 t – 150 leva (77 euro);
  • Autocamion cu greutate de peste 12 t cu 2-3 axe – 450 leva (230 euro);
  • Autocamion cu greutate de peste 12 t cu 4 sau mai multe axe – 750 leva (383 euro);
  • Autovehicule de transport pasageri cu mai mult de 8 persoane – 150 leva (77 euro).

De unde se poate achiziționa vigneta în Bulgaria

Rețeaua bulgară de distribuire a vignetei electronice este formată din stații de alimentare cu combustibil (de ex: Petrol AD, Lukoil EOOD, OMV OOD, EKO, Rompetrol, Shell Bulgaria EAD, etc.), oficii poștale, sucursale EasyPay sau FastPay și de la alți parteneri comerciali. În plus, pe întreg teritoriul Bulgariei au fost montate bancomate speciale pentru plata vignetei electronice.

Există însă și posibilitatea achiziționării vignetei online, accesând site-ul www.bgtoll.bg, care are și versiune în limba română: https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica.

Atenție! În cazul în care optezi pentru achiziționarea vignetei prin transfer bancar, vei fi nevoit să aștepți aproximativ 3 zile lucrătoare până ce aceasta va deveni activă, din cauza procedurilor și timpului tehnologic specifice sistemului bancar de confirmare a plăților.

Dacă optezi pentru achitarea ei online, cu card bancar, vigneta pentru Bulgaria va deveni activă în decurs de câteva minute.

Citește și: „Stațiuni din Bulgaria aproape de România unde poți să mergi vara. 7 locuri superbe de vacanță”

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Bălan nu mai crede în certificatul de căsătorie
8.8 8 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *