Cine a fost Simona Săndulescu, artista găsită moartă în Lacul Morii din Capitală. Și-a anunțat sfârșitul printr-un mesaj de adio

Simona Săndulescu și-a pus capăt zilelor la 43 de ani
Cine a fost Simona Săndulescu, artista găsită moartă în Lacul Morii din Capitală. Și-a anunțat sfârșitul printr-un mesaj de adio

Simona Săndulescu a fost găsită moartă în dimineața zilei de sâmbătă, după ce a anunțat pe rețelele de socializare că are de gând să se sinucidă. Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru ea.  Cine a fost Simona Săndulescu?

Cine a fost Simona Săndulescu, artista care s-a sinucis la vârsta de 43 de ani?

Simona Săndulescu s-a născut pe 31 iulie 1979. A studiat orga la Universitatea Națională de Muzică București și i-a avut ca profesori pe Lidia Sumnevici, Dolores Chelariu și Dan Racoveanu. Ulterior a făcut un Master în Stilistica Interpretativă Instrumentală și un doctorat susținut în anul 2010.

Simona Săndulescu era organist colaborator permanent al Orchestrei Naționale Radio, Corului Academic Radio, Orchestrei de Cameră Radio,  Corului de Copii Radio, al Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dar și al Corului Academic al Filarmonicii George Enescu, scrie libertatea.ro.

De asemenea, Simona cânta la Biserica Franceză din Capitală din 1992 până în prezent. A scos două CD-uri intitulate Oremus, CD-uri ce conțin muzica sacră. Cânta și la Catedrala Sfântului Iosif.

Simona Săndulescu
Simona Săndulescu

Ce mesaj a transmis Simona Săndulescu înainte să își pună capăt zilelor

Simona Săndulescu a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, unde le-a spus prietenilor ce are de gând să facă. Ulterior, potrivit comentariilor, artista nu a mai răspuns la telefon.

“Dragii mei prieteni care mă admirați artistic, știu că vă dezamăgesc! Dar viața a devenit insuportabilă pentru mine… Vă rog să mă iertați! Dragul meu E.A.B, tu știi că te-am iubit nespus! Acum intru în Lacul Morii purtând povara unei iubiri neîmpărtășite… Draga mea Cristina, te rog să îi transmiți!”, a scris Simona Săndulescu pe pagina sa.

După câteva ore a fost găsită moartă. Poliția a transmis un comunicat oficial.

„La data de 6 august, în jurul orei 1.40, prin apel 112, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un lac din Sectorul 6, se află o persoană înecată. La fața locului s-au deplasat polițiști cadrul Secției 20 și un echipaj de pompieri – scafandri, care au intervenit pentru scoaterea persoanei din apă”, se arată în comunicatul oferit de către Poliție.

Ce trebuie să faceți dacă treceți printr-un moment dificil

Pentru consiliere în situații de criză suicidară puteți contacta Alianța Română de Prevenție a Suicidului, între 19:00 – 7:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (număr apelabil gratuit la nivel național din orice rețea) sau prin email la adresa sos@antisuicid.ro.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Teama pe care o are Teo Trandafir chiar si dupa 30 de ani televiziune
6.9 63 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *