Cu ce se ocupă și cum arată Agatha Kundri, soția lui Mihai Gâdea. Sunt împreună de mai bine de două decenii

Are un business de succes

Scris de: Daoud Andra

23 Apr. 2024

Mihai Gâdea nu mai are nevoie de nicio prezentare. Apare de mulți ani la televizor și are emisiune zilnică la Antena 3 CNN. În ceea ce privește viața personală însă, prezentatorul este foarte discret. Puțini știu cine este și cu ce se ocupă soția lui, alături de care are o fiică adolescentă.

Cine este soția lui Mihai Gâdea

Dacă în viața profesională este tot timpul expus, în ceea ce privește viața personală, Mihai Gâdea a ales să fie discret. Prezentatorul de la Antena 3 CNN este căsătorit de ani buni cu Agatha Kundri, femeia care i-a dăruit o fiică. Apar rar în public împreună și preferă să își păstreze viața de familie departe de ochii curioșilor.

Soția lui Mihai Gâdea s-a născut la Timișoara și este de profesie sociolog. A aboslvit această secție în cadrul Universității de Vest din Timișoara, în anul 2004. Femeia îi este alături lui Mihai Gâdea de ani buni și au o fiică pe nume Maisha Karina, care în prezent este adolescentă. Fiica lor avea 3 ani în momentul în care Mihai Gâdea și Agatha Kundri au făcut nunta.

Vezi și: Cu ce se ocupa Mihai Gâdea, înainte să ajungă în televiziune. Puțini l-au văzut în această ipostază, imagini surprinzătoare

Partenera de viață a lui Gâdea nu profesează în domeniul în care a studiat, ci este antreprenoare. Agatha Kundri are o afacere de care se ocupă, respectiv o grădiniță și un after school, pe care le-a deschis în anul 2011. Are și o pasiune pentru sport și practică triathlonul de mai mulți ani.

Mărturisiri sincere despre familie

Mihai Gâdea a vorbit, la un moment dat, despre familia lui. Prezentatorul TV a răspuns la o serie de speculații din presă și a afirmat, într-o ediție a emisiunii ”Sinteza zilei”:

”Pentru singura dată am să vorbesc şi am să explic pentru cei care contează. Eu nu am nicio familie secretă. Nu simt nevoia să vorbesc despre familia mea pentru că mi se pare că şi aşa e suficient în opinia publică un Gâdea”

Vezi și: Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Victor Ciutacu. Prezentatorul a recunoscut că aceasta câștigă mai bine decât el

Prezentatorul TV făcea referire la familia din care provine. Acesta are trei surori care sunt stabilite împreună cu familiile lor peste hotare, respectiv în Spania și în SUA. Părinții lor locuiesc în Spania, alături de două dintre surorile lui Mihai Gâdea. Cea mai mare dintre ele este stabilită în America de ani buni.

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Decizia majoră luată de Dan Cruceru, după ce a prezentat primul sezon Survivor România
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
SCANDAL! Imagini ȘOC cu Iulia Albu au scăpat pe net. Sigur NU o recunoști, le...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Cea mai mare gafă pe care a făcut-o Andreea Esca în timp ce prezenta știrile:...
Cum a apărut îmbrăcată o actriță din Rusia la Cannes. Toată lumea vorbește despre rochia...
Carmen Harra a spus adevărul despre împăcarea dintre Anamaria Prodan și Laurenţiu Reghecampf! „Amândoi s-au...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
NU le RECUNOȘTI! Cum arătau divele din România acum 30 de ani! Transformare ȘOCANTĂ
5 zodii primesc o energie astrală demnă de a lumina un oraș întreg. Fiți pregătiți...
Este timpul ca toate zodiile să-și reevalueze viața: Predicții fără precedent pentru toate cele 12...
Pentru 5 zodii, visele de bogăție devin realitate
Fosta soție a unui actor celebru a ajuns să doarmă pe străzi și să mănânce...
Anunțul special făcut de Andreea Berecleanu după 7 ani de căsătorie cu medicul Constantin Stan:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *