Impresarul vedetelor Radu Groza, detalii din culisele industriei muzicale româneşti: „Andra și Delia sunt de departe cele mai bune artiste”. Ce a spus despre Anna Lesko EXCLUSIV

La putere sunt artiștii bărbați: ”Tot publicul feminin decide asta!”

S-au dus vremurile când celebrul impresar al vedetelor Radu Groza era și bodyguard pentru artistele sexy care susțineau concerte pe marile stadioane. El ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre stadiul muzicii românești, care, între timp, a suferit modificări interesante. Cu acest prilej, am aflat că trupele de fete nu mai au căutare, și că nici Anna Lesko nu mai are solicitările de altădată. La putere sunt acum artiștii bărbați, dar și cele două artiste de top, Andra și Delia.

Despre stadiul muzicii românești: ”Acum se cer mai mult artiștii bărbați. Și tot publicul feminin decide asta”

Radu Groza a păstorit, ani la rând, cele mai tari trupe din România și a colaborat cu cele mai sexy artiste din țară. Iată însă că acele perioade de glorie sunt acum istorie, căci publicul nu mai cere în spectacole cântărețe cu fuste mini, ci doar artiști bărbați valoroși, cu voci de cinci stele, precum Ștefan Bănică Jr, Horia Brenciu, Tudor Gheorghe:

”Acum se cer mai mult artiștii bărbați, nu mă întrebați de ce, așa este trand-ul. Și la Sala Palatului sunt multe concerte cu artiști bărbați, cu Tudor Gheorghe, cu Horia Brenciu, cu Bănică Jr. Piața muzicală s-a dus într-o zonă pur artistică. Să nu uităm că publicul este format majoritar din femei, deci tot publicul feminin decide asta și dă tonul. Ele vor să vadă mai mult artiști bărbați pe scenă”.

De ce nu mai sunt la modă trupele de fete: ”Nu contează ce îți place, trebuie să te adaptezi cerințelor pieții”

A fost o vreme când în România figurau pe afișele concertelor foarte multe trupe de fete sexy, numai una și una. Dar, acele perioade au apus:

”La un moment dat, eu fiind un om de marketing mi-am dat seama că lipseau în România trupele de fete, așa că am contribuit la succesul trupelor A.S.I.A., Blondy. Cred că piața muzicală este în continuă schimbare, în anii 60 erau la modă trupele de fete, apoi au dispărut, iar în anii 90 făceau furori fetele din trupa Spice Girls, ele au relansat moda trupelor de fete, care a prins și în România. Acum iar au dispărut. Nu contează ce îți place, trebuie să te adaptezi cerințelor pieții. Lumea se mai schimbă, mă bucur că pot să lucrez cu artiști de valoare, cu artiști de calitate”.

Impresarul vedetelor Radu Groza, detalii din culisele industriei muzicale româneşti
Impresarul vedetelor Radu Groza, detalii din culisele industriei muzicale româneşti

Ce spune despre Andra și despre Delia, marile voci ale României

Radu Groza ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Ego.ro, și despre cele două mari voci ale României, Andra și Delia, răsfățatele premiilor de specialitate, cu piese în toate topurile:

”Andra și Delia sunt de departe cele mai bune artiste. Cu Delia am avut contracte de exclusivitate, eu am contribuit și la lansarea trupei N&D. Cu Delia am avut contracte în 2005 și în 2006, atunci era artista mea. Cu Andra mă cunosc însă foarte bine, ea fiind din aceeași localitate cu mine, Câmpia Turzii. O știu de când avea 13 ani, avea super voce, i-am prevăzut un viitor strălucit, are o mare modestie și o mare capacitate de muncă. Andra și Delia nu au mizat pe sexualitate în concerte, și-au permis luxul să nu se dezbrace pe scenă. Ele au voce. Cu Delia o să mai colaborez, în curând, pentru un concert, dar sufletul meu e și pentru Andra”.

Întrebat de reporterii Ego.ro, dacă ele ar fi cele mai potrivite soliste pentru a reprezenta România la Eurovision, Radu Groza a dat verdictul:

”Eu cred că ar face treabă bună și separat, dar și împreună, în duet, la Eurovision”.

Impresarul vedetelor Radu Groza, detalii din culisele industriei muzicale româneşti
Impresarul vedetelor Radu Groza, detalii din culisele industriei muzicale româneşti

Anna Lesko s-a reorientat spre gătit: ”Nu prea am mai avut cerințe pentru ea”

Cât o privește pe Anna Lesko, artista cu care Radu Groza a lucrat ani la rând, iată că această colaborare este tot mai rară, în ultima vreme, artista dedicându-se pasiunii pentru gătit, care îi asigură un venit lunar sigur:

”Ea a mers este spre zona asta de familie, de gătit, se adaptează. Am avut colaborari pentru ea iarna trecută, a fost bine, dar, recent, nu prea am mai avut cerințe pentru ea”, ne-a mai declarat Radu Groza, în exclusivitate pentru Ego.ro

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Ce educație își dorește Amalia Enache să-i ofere fiicei sale
7.3 10 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *