Theo Rose, declarații fără perdea despre Anghel Damian. Așa a cucerit-o, de fapt: “Mă domina”

Theo Rose, declarații fără perdea despre Anghel Damian. Așa a cucerit-o, de fapt Mă domina

Theo Rose și Anghel Damian sunt împreună de aproape doi ani, iar la începutul lunii iunie au devenit părinți pentru prima dată. Deși formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz, aceștia preferă să își trăiască povestea de iubire departe de ochii curioșilor, motiv pentru care nu se știu multe detalii despre cum s-au cunoscut, de fapt.

Theo Rose, mai sinceră ca niciodată

Invitată în podcastul „Lucruri Simple” al lui Horia Brenciu, Theo Rose a dezvăluit cum l-a întâlnit pe Anghel Damian și cum a decurs prima lor întâlnire.

„Când l-am întâlnit pe Anghel, eu învățam niște replici pentru Clanul, iar producătoarea noastră Delia era acolo și ea, eu nu luam chiar în serios, am vrut să văd ce înseamnă actoria. Aveam un costum albastru, aveam și o haină roz, eram cu un partener, nu cu Denis Hanganu, aveam un alt partener, Anghel ne-a explicat care este situația, dar eu nu eram chiar focusată să zic așa, voiam să aflu dacă chiar mă pricep, până nu zicea cineva ”Fetiță, lasă-te că n-ai o treabă”, nu aveam de gând să văd dacă e și pentru mine treaba asta.”, a spus ea.

Citește și Cum îl cheamă, de fapt, pe fiul lui Theo Rose. Anghel Damian nu mai poate fi acuzat de nimic

Întrebată de Horia Brenciu dacă Anghel Damian i s-a părut grijuliu, fără să se grăbească, Theo Rose a răspuns afirmativ. Totuși, a recunoscut că nu l-a privit, de la început, ca pe un posibil iubit.

„Da, era foarte calm, nici el nu cred că a avut cine știe ce așteptări. Eu îl urmăream cu mare atenție, nu mă uitam eu ca și când ”ce îmi place de ăsta”, eu îl admiram, pentru mine el era un actor, nu știam sigur care e rolul lui, îl văzusem într-un serial, eu nu știam cine e regizor, cine etc…Colegul cu care am dat casting-ul era actor, eu nu aveam nicio treabă cu asta, iar Anghel și-a dat seama. După fiecare dublă, Anghel zicea ”hai să facem, dar schimbăm următoarele lucruri”. Concluzia după casting-ul ăla a fost de parcă mă vedeam pe mine cum încearcă să facă pe cineva să facă un lucru bun, fără să îi spui că greșește, mă vedeam pe mine în altcineva. Eu având exercițiul ăsta pe care îl făceam eu la canto, dintr-o dată cineva făcea asta ca mine. El mă domina, îmi dădea indicații, eu eram în poziția în care făceam ceva ce nu mai făcusem. A fost interesant, l-am admirat pentru asta în primă fază”, a punctat vedeta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…