Ce notă a luat CTP la BAC. De-a lungul anilor, cunoscutul gazetar a criticat sistemul de învățământ românesc, despre care a scris în editorialele sale că nu este capabil să producă decât analfabeți funcțional. O afirmație susținută inclusiv de ultimul studiu realizat în România care arată că 42% dintre elevi nu au trecut testul de literație. Cristian Tudor Popescu a povestit că pe vremea când el se afla în liceu, cultura generală era un motiv de mândrie, iar notele nu reprezentau un scop al elevului.
„E clar, școala românescă produce analfabeți funcțional. Mulți ar vedea-o ca pe o veste proastă, dar eu aleg să văd partea bună: măcar produce și școala noastră ceva. Producem anual așa de mulți analfabeți funcțional că avem să dăm și la export.” scria în urmă cu câțiva ani Cristian Tudor Popescu în Cațavencii. Văzuse această realitate cu mult timp înaintea studiului de literație efectuat în ultimul an și jumătate, care arată că dintre cei 47.000 de elevi din România testați, 42% au obținut scorul „nefuncțional”.
În urmă cu ceva timp, CTP a vorbit despre modul cum se făcea școala pe timpul său comparativ cu cel din zilele noastre. Subiectul editorialului avea la bază tratarea dezastrului de la examenul de Bacalaureat din anii precedenți.
Gazetarul a evidențiat respectul pe care îl aveau elevii pe vremuri pentru cultura generală, dezvăluind totodată că pe atunci se învăța carte nu neapărat pentru note, bani sau o slujbă mai bună.
„Eu am facut liceul intr-o perioada in care cultura generala era un motiv de mandrie. Daca aveai cunostinte in mai multe domenii, daca vorbeai corect romaneste, erai un om respectat, un om „cu carte”. si exista o anume gratuitate in actul de a invata, voiai pur si simplu sa stii ca sa-ti reduci nestiinta, in care nu te simteai bine, nu gandindu-te neaparat ca vei avea astfel o slujba mai buna sau bani mai multi. Nici macar notele nu erau un scop. Media mea la bacalaureat a fost 9.83, dar in timpul liceului am avut note de toata mana, fiindca citeam ce voiam si cand voiam eu. Dar citeam, stimati liceeni de azi, chiar citeam”, a spus CTP , potrivit gândul.ro.
Într-un interviu acordat în 2017 postului de televiziune Digi24, jurnalistul i-a criticat în termeni foarte duri pe politicieni, pe care îi considera responsabili pentru dezastrul din învățământul românesc.
„Întrebarea e de ce mereu, în fiecare an, avem situaţia asta în învăţământul românesc? Eu cred că răspunsul e simplu şi sinistru: din pricina calităţii şcolare a politicienilor noştri. Persoanele care conduc România, majoritatea, sunt nişte inşi după care au fugit profesorii cu notele proaste, sunt nişte absolvenţi de facultăţi particulare care, în România, sunt nişte escrocherii monstruoase.
Sunt oameni care nu au niciun pic de consideraţie, dimpotrivă, nutresc indiferenţă sau dispreţ pentru şcoală şi profesori. Nu-i interesează decât dacă pot scoate ceva capital politic, să ameţească lumea cu o mărire de salariu pentru profesori ca să le mai astupe gura, dar aceşti oameni nu dau doi bani pe cunoaştere, pe şcoală, pe educaţie, pentru că ei n-au ajuns în funcţii pe baza rezultatelor lor şcolare deosebite. Au fost nişte chiulangii, elevi mediocri care s-au strecurat prin sistemul de învăţământ şi au ţâşnit apoi în sistemul politic în frunte şi acum sunt senatori, deputaţi, miniştri. Dacă ar fi luaţi la bani mărunţi, aceşti oameni, care sunt sfătoşi, ne dau poveţe la TV. Cu nişte teste simple la nivel de liceu, ar fi măcel. De ce nu sunt manuale? Pentru că nu-i interesează, n-au treabă.”, a spus CTP.
Daca ar fi dat bacalaureatul cu vre-o 20 de ani mai inainte mai lua aceeasi nota!? Ma indoiesc…
Oricum nu de prostie e acuzat, altele sun „bubele” avute la mansarda..
Mare dreptate are Domnul inginer automatist , absolvent de frunte al Liceului Mihai Viteazu Bucuresti ! aceasta este cauza tuturor relelor din sistemul romanesc de invatamnit.
Si ce daca am mai spus asta ….! Si Eminescu foloseste repetitiile in poeziile sale….. si e un procedeu care sa intareasca afirmatiile… !
Nu gasi tot felul de motive ca sa nu dai drumul la opiniile cetatenilor.!!!!
Politicieni=cea mai nereusita specie creata de Dumnezeu.
Perfect adevarat dle Popescu. Pe „vremea noastra” sa citesti, sa fii respectuos, cuviincios, cinstit, corect, toate astea erau niste virtuti. In ziua de astazi la moda e barosaneala, nesimtirea, smenuiala, ticalosia, impostura. Lucrurile astea le creeaza jupanilor zilei o aura de semizei, intangibili, cu pretentia ca trebuiesc respectati si pretuiti, ca au sute de mii de voturi in spate.Au urat scoala in mod visceral pentru ca nu aducea nici un folos la vremea cand trebuia facuta. Mai apoi s-au aruncat furibund asupra diplomelor de bac sau de licenta la varste de bunici, totul culminand cu doctorate pe alese, ca doar de, e ca la piata.
Domnul CTP uita , ce se intampla in liceu era dupa Reforma invatamantului din 1948 ,adica pe o grila mult coborata in care se generalizau liceele industriale aflate in vechea Romanie pe ultimul loc . Probabil insă atunci ca si acum meritele erau ale elevilor ,ale unor elevi de varf si nu ale sistemului.Concret am intalnit absolvent de Școala Superioara de RAZBOI plecat pe front in 1943 ,ultimul an de scoala si care dupa 40 de ani ,de pe pozitia de Profesor de SPORT pregatea o diploma de Latina Principal la Univ. Bucuresti . Pare o exagerare ,azi . Dar din supravietuitorii războiului 49 din 70(CERNAUTI) ,la data 1983 19 erau cadre universitare in Europa de Vest sau consultanti la NASA ,General Electric etc . Cu interdictie de a intra in Romania pentru a se creea noile valori impuse de sistem de care vorbeste cu mandrie CTP .
Cam asa e….din pacate !!!
Doamne , cit adevar domnule , te unge la inima sa citesti aceste consideratiuni spuse de un om integru (din pacate au ramas foarte putini in mas media) .
Intreb si eu , ca un cetatean onest , postul Digi 24 , de ce a-ti reziliat contractul acestui vector de imadine domnilor ?
Noi , telespectatorii postului . cetateii informati spunem noi , asteptam cu nerabdare emisiunea Cap Limpede de la Digi 24 , sa-i ascultam dizertatiile acestui ziarist caruia nu i se putea reprosa onestitatea , profesionalismul .
Rusine domnule Prelipceanu , rusine Digi 24 .
Si la ce i-a folosit !? Sa se joace da-a „Piccolino dalla Mirandola”!? Doar ca sa bata campii mai cu spor vorbind despre tot si despre toate!?
Cultura generală este periculoasă pentru că deținătorii ei gândesc.
Deci se oferă doar “priceperi și deprinderi” și elevii trebuie “să-și dea cu părerea” indiferent de bagajul lor de cunoștințe!
Este foarte adevarat ce spune ziaristul CTP; am invatat si eu in acea perioada.
Sistemul de invatamant in care am lucrat 40 de ani a mers spre degradare continua si mai ales dupa anul 1989.
Interesant articol.Foarte adevărat ce spune CTP.
După 1989 tot sistemul de învățământ romanesc s-a degradat continuu. Mare păcat pentru viitorul romanilor! O spun că fost profesor activ in învățământ timp de 41 de ani.