După o pauză de câțiva ani, Diana Dumitrescu revine pe micul ecran în serialul de comedie „Strada Speranței”, difuzat de Kanal D. Pentru acest rol, actrița a fost nevoită să slăbească, într-un timp record, nici mai mult nici mai puțin de 10 kilograme. Care a fost motivul pentru care a avut de îndeplinit această cerință, dar și ce fel de personaj interpretează în serial, ne povestește chiar ea într-un interviu acordat în exclusivitate pentru EGO.ro.
”În domeniul acesta, al actoriei, mă simt cel mai bine”
EGO.ro: Ai făcut modelling, televiziune și actorie, într-o perioadă chiar pe toate în același timp. Dacă ar fi să alegi, ce te simți mai mult?
Diana Dumitrescu: În domeniul acesta, al actoriei, mă simt cel mai bine și asta voi face cât voi putea de mult. Este ceea ce îmi place cu adevărat, mă împlinește și mă concentrez pe această profesie, de aceea nu am mai făcut altceva.
În ultima perioadă te-am văzut mai mult pe scena teatrului. A fost alegerea ta sau nu te-ai mai regăsit în niciun alt proiect astfel încât să faci parte din distribuția unui lungmetraj sau serial?
După ce am făcut filmul „Faci sau taci”, în 2018, cu Iura Luncașu, m-am căsătorit și imediat am rămas însărcinată. În acel an nu am mai dorit niciun fel de proiect, nici măcar pe Social Media. Am vrut să stau pur și simplu. Apoi am avut un mic proiect pe TV. Iar acum sunt bucuroasă să fac parte din distribuția serialului „Strada Speranței”, o comedie urbană care le face românilor serile de weekend mult mai frumoase, amuzante. (râde).
Cum a venit propunerea pentru „Strada Speranței”? Ce fel de personaj interpretezi?
Am filmat pilotul acum câțiva ani. Eram în Grecia când m-au sunat din echipa de producție să îmi spună că sunt pe lista scurtă pentru acest serial.
Ca să fiu în forma în care eram la filmarea pilotului am slăbit 10 kilograme. Personajul meu este o femeie drăguță, simpatică care vorbește cum vrea ea, face ce vrea ea. Este o persoană plină de resurse și, dacă nu le are, le găsește, în general în bărbați și în portofelele lor. E o femeie cinstită și corectă doar atunci când crede ea că ar trebui să fie. Ceea ce se întâmplă foarte rar.
”Fac parte din generația cu cheia de gât”
Apropo de tipologiile personajelor din serial. Ce fel de vecină erai pe vremea când locuiai la Constanța, stăteai cu copiii din cartier la discuții în fața blocului sau de mică ai avut tot felul de activități, astfel încât nu prea aveai timp de pierdut?
Pe vremea când eram copil nu exista moda activităților de tot felul, așa că stăteam pe stradă ca toți copiii din generația mea. Mergeam la înot, puteai pe atunci să te înscrii la un anumit sport dacă îți doreai. Fac parte din generația cu cheia de gât, chiar dacă la mine nu a fost cazul pentru că mama stătea acasă cu noi. Am locuit până la cinci ani la bloc și apoi ne-am mutat la casă. Îmi aduc aminte că ne jucam toată ziua.
Care a fost momentul în care ai conștientizat că actoria nu este doar o pasiune, ci că vrei să faci o carieră din asta?
A venit actoria cu totul peste mine. Nu am vrut și nu mi-am imaginat niciodată că voi deveni actriță. Mama a insistat să dau la actorie. Am fost la un casting și de acolo a început să se întâmple lucrurile în direcția asta, rolurile au venit unul după altul. Dar nu mi-am propus asta…
”Am avut perioade în care mă simțeam „pe val”. Îmi mai atrăgea mama atenția să revin cu picioarele pe pământ”
Ai cunoscut succesul încă de foarte tânără. Spune-mi, sincer, în perioada serialului „Regina” ți s-a urcat succesul la cap sau ai avut oameni lângă tine care te-au ținut cu picioarele pe pământ?
Am avut perioade în care mă simțeam „pe val”. Îmi mai atrăgea mama atenția să revin cu picioarele pe pământ și asta îmi face bine. Important este să revii la realitate. E normal să te bucuri de succesul pe care îl ai. Tânjeam după el în perioada aia, eram niște copile, ni se părea totul extraordinar și uitam de munca depusă pentru că eram atât de încântate de ceea ce făceam. Eu sunt un om cu picioarele pe pământ, ancorat în realitate, știu unde îmi este locul.
Din câte îmi aduc aminte, mutarea ta în București a fost în momentul în care ai luat castingul pentru „Păcatele Evei”. Spune-mi care a fost primul impact când ai ajuns în Capitală?
Nu înțelegeam de ce lumea spune că este frumos la București. Mi se părea un oraș foarte mare și urâțel. Când m-am dus prima oară la discotecă îmi amintesc că mi-am spus că este foarte „cool”. Târziu am înțeles care sunt oportunitățile pe care ți le oferă acest oraș. Am înțeles că aici te poți dezvolta, cunoaște oameni care te pot inspira, de la care poți învăța.
Ai avut așa-numita „depresie a emigrantului” și ți se părea că bucureștenii sunt total diferiți de constănțeni sau te-ai acomodat imediat? Ai avut seri în care ai plâns și ai vrut să te reîntorci acasă?
Nu, m-am acomodat imediat. Dacă doream să mă întorc acasă era simplu, mă urcam în tren și mergeam acasă fără nicio dramă. Pe mine nu m-a forțat nimeni să vin aici, am venit de drag, mi-am dorit să fiu independentă. Vedeam diferențele, dar îmi plăceau, îmi plăcea să descopăr oameni, locuri.
”Cred că uneori par mai veselă decât sunt”
Ce fel de roluri te incită mai mult: cele negative sau pozitive?
Am primit această întrebare de multe ori de-a lungul anilor…Pe vremea când jucam în telenovele spuneam că personajul negativ este mai ofertant. Acum mi se pare că orice rol este ofertant, dacă știi să-l faci cum trebuie și ai adunat suficientă experiență poți intra în pielea oricărui personaj. Important este să transmiți ceea ce dorește regizorul să transmiți. Îmi place orice fel de rol, fiecare rol vine cu provocările lui, mai ales dacă știi să-l îmbrățișezi cu totul, indiferent dacă este unul principal sau secundar, pozitiv sau negativ. Am înțeles mai târziu că cel mai important este să te bucuri de el. Am învățat și de la colegii de platou.
Ai încercat vreodată să pari altceva decât ceea ce nu ești doar pentru a-i impresiona pe cei din jurul tău?
Cred că uneori par mai veselă decât sunt. Dar nu sunt genul care să pară altfel decât este.
