Trucuri ca să îți aranjezi părul ca la salon. Așa va arăta mereu impecabil, vei atrage toate privirile

Trucuri ca să îți aranjezi părul ca la salon

Multe femei visează să aibă în fiecare zi o coafură impecabilă, ca la salon. Indiferent că vorbim despre bucle, păr cu volum sau îndreptat, dacă vrei să ți-l aranjezi acasă și să arate în fiecare zi ca și cum tocmai ai ieșit de la coafor, trebuie să ții cont de câteva aspecte. Iată câteva trucuri ca să îți aranjezi părul ca la salon, la tine acasă.

Cum se spală corect părul

Dacă pentru tuns și vopsit mergem, de obicei, la coafor, atunci când vine vorba de coafuri simple, de zi cu zi, acestea pot fi făcute și acasă. Felul în care se aranjează părul pornește de la cum este spălat. Acestui pas ar trebui să i se acorde de fiecare dată importanța cuvenită. Un păr curat, spălat cu produsele potrivite, se va aranja mult mai bine.

Aplică o cantitate moderată de șampon pe scalp și freacă bine, cu buricele degetelor. Întinde apoi spuma pe lungimea părului și spală-l până la vârfuri. Clătește cu apă călduță, nu fierbinte, pentru a nu deshidrata firul de păr. Folosește un șampon potrivit nevoilor părului tău și spală părul de două ori. Aplică apoi un balsam sau o mască potrivită pentru păr, iar după ce clătești, înfășoară părul în prosop, pentru a scăpa de excesul de apă.

Citește și: 5 coafuri rapide pentru serviciu. Cum să-ți faci părul ca să arăți divin la locul de muncă

De ce să pui bicarbonat de sodiu în șamponul de păr
Felul în care îți speli părul este foarte important

Trucuri ca să îți aranjezi părul ca la salon

După ce părul s-a scurs bine de apă, aplică produsele de tip leave-in, dacă folosești. Iată alte secrete pentru a aranja părul ca la coafor, la tine acasă.

Usucă-l pe porțiuni

Poate cel mai migălos lucru este uscatul părului. Acest pas durează destul de mult atât la coafor, cât și acasă. Prinde părul sus și usucă-l șuviță cu șuviță, cu peria și cu feonul. Folosește o perie rotundă, mare, pentru a-i da volum.

Citește și: Amestecul magic care îți face părul să strălucească. Cu ce trebuie să te clătești, de fapt

Folosește produse cu protecție termică

Dacă utilizezi frecvent uscătorul, peria rotativă, ondulatorul sau placa de păr, protejează firele de păr cu un produs special. Poți aplica un spray pentru protecție termică, înainte de a folosi aparate care produc căldură.

Folosește bigudiuri sau bureți pentru volum

Dacă nu ieși din casă imediat ce ai aranjat părul, dar vrei să te asiguri că își păstrează volumul, pune-l pe bigudiuri sau pe bureți pe care îi vei da jos când pleci de acasă.

Citește și: Cel mai puternic ingredient pe care să-l adaugi în șampon pentru a-ți face părul să crească mai repede. Trucul genial

Aplică produse de styling și după coafare

După ce ai aranjat părul, folosește produsele potrivite pentru a te asigura că își păstrează forma. Poți aplica un fixativ cu putere mică, un spray anti-fizz sau un ulei de păr, în cazul în care ai firul de păr aspru și deshidratat și vrei să îl hidratezi.

Investește în produse și aparate de coafat de calitate

Unul din motivele pentru care părul aranjat la salon își păstrează forma și aspectul câteva zile bune are legătură cu produsele folosite. Investește în șampon, balsam, mască și produse de styling de calitate, precum cele de la salon. De asemenea, folosește un uscător de păr bun și o perie de calitate pentru a coafa părul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…