Horia Moculescu, despre calificarea României în finala Eurovision: „Este prima oară când suntem competitivi, după 3-4 ani! Echipa Rusiei merita să fie exclusă” EXCLUSIV

Horia Moculescu

”WRS” sau artistul român Andrei Ursu a trecut cu brio de semifinala Eurovision 2022, desfășurată la Torino, în Italia, piesa sa, „Llamame”, fiind cotată pe locul 12 la casa de pariuri. Încântat de performanța României este și Horia Moculescu, care a felicitat artistul, prin intermediul ego.ro. Vestitul compozitor a făcut însă și câteva afirmații acide privind excluderea din marea competiție a artiștilor ruși.

Horia Moculescu felicită echipa României: ” Este prima oară când suntem competitivi, după 3-4 ani!”

Solistul Andrei Ursu s-a calificat în marea finală Eurovision, programată sâmbătă, 14 mai, la Torino, în Italia. Contactat de reporterii ego.ro, compozitorul Horia Moculescu s-a declarat mulțumit de prestația artistului:

”Este prima oară când suntem competitivi, după 3-4 ani, am o părere foarte bună despre echipa noastră la Eurovision, aștept finala de sâmbătă, să vedem ce vom face, dar se va vota, ca de obicei, la fel cum cunoașteți”.

Ce spune despre excluderea artiștilor ruși, de la Eurovision: ”S-au supărat? Dacă s-au supărat, să-l deja jos pe Putin, în loc să-i cânte osanale!”

Horia Moculescu consideră corectă decizia reprezentanților Eurovision de a exclude, din competiție, la această ediție, artiștii din Rusia, având în vedere situația din Ucraina:

”Echipa Rusiei merita să fie exclusă. Ei nu puteau participa, în aceste condiții. S-au supărat? Dacă s-au supărat, să-l deja jos pe Putin! Artiștii, în loc să-i cânte osanale, mai bine l-ar da jos, atunci vor participa și ei. Nu vedeți că s-a dat lumea peste cap din cauza lui? Pentru noi toți, el reprezintă o amenințare. Aveam 8 ani când s-a terminat războiul, tata a fost pe front, îmi amintesc de acele vremuri grele. Nu cred însă că-l vor lăsa să acționeze o bombă atomică. Amenințări, da, există, gen: ”Dă-te, băi, la o parte, că-ți dau doi pumni!”.

Horia Moculescu, care suferă de probleme pulmonare, din cauza fumatului, urmează un tratament de refacere la Institutul ”Ana Aslan”

Marele artist, care în ultima vreme s-a confruntat cu serioase probleme de sănătate, ne-a mai declarat că, în aceste zile, urmează un tratament de refacere, la Institutul Național de Gerontologie si Geriatrie „Ana Aslan”:

”Acum sunt la Institutul Ana Aslan, de lângă Otopeni, trec avioane. Este frumos aici, mă simt bine, acum sunt la masă, urmez un mic tratament”, ne-a mai spus Horia Moculescu, în exclusivitate pentru ego.ro

Horia Moculescu a dezvăluit acum câțiva ani cu ce afecțiuni se confruntă: “Am niște probleme de BPOC, înseamnă o boală de plămâni, din cauza fumatului excesiv de pe vremuri. Trebuie să-mi completez oxigenul cu oxigen dintr-un aparat. Asta este tot”, povestea el, pentru Antena Stars. Compozitorul a recunoscut că a fost un fumător înrăit, timp de 42 de ani. A fumat și 70 de țigări pe zi. A renunțat cu greu la viciul care i-a adus necazuri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…