La ce a apelat Tudor Chirilă pentru a convinge un concurent, la Vocea României, să vină în echipa lui. E prima dată când se întâmplă asta

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vineri seară, 27 octombrie, va avea loc ultima rundă de audiții pe nevăzute la Vocea României 2023, sezonul 11. Este ultima dată când conurenții au șansa să mai ajungă în echipele celor cinci antrenori, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu, Irina Rimes și Tudor Chirilă.

Vocea României, ultimele audiții pe nevăzute

Pe 27 octombrie, concurenții de la Vocea României 2023, sezonul 11, vor avea ultima șansă să ajungă în echipe. Va fi ultima seară a audițiilor pe nevăzute, iar antrenorii vor face tot posibilul să-i atragă pe cei mai buni. Unul dintre concurenți va întoarce cele 5 scaune, iar antrenorii vor apela la tertipuri pentru a-l atrage.

„Muzica reprezintă viața pentru mine, e ceea ce mă definește. Una dintre experiențele din cariera mea muzicală, de care sunt cel mai mândru o să fie și o să rămână duetul cu Al Bano. La 14 ani am avut ocazia și șansa să cânt în Italia pe aceeași scenă cu el”, va spune unul dintre concurenții care va urca pe scena de la Vocea României.

Cel care va fi în centrul atenției va fi Tudor Chirilă, care va încerca să-l aducă în echipa lui pe concurentul special.

foto: PRO TV

Ce va face Tudor Chirilă pentru a atrage un concurent în echipa lui

„Vreau ca Vocea României să fie un nou început, o nouă respirație pentru mine. E foarte greu să ajungi artist. Cred că e o experiență foarte importantă în cariera mea și am nevoie de ea ca să mă dezvolt cum trebuie”, a mai dezvăluit concurentul de la Vocea, înainte de a întoarce toate scaunele.

De data aceasta, Tudor Chirilă va apela la inteligența artificială pentru a-l convinge pe concurentă să facă parte din echipa lui.

„Risc să te pierd, poate nu o să vii la mine cu chestia asta. Trăim în lumea Inteligenței Artificiale? Fiți atenți, astăzi stăteam în cabină, am intrat pe chatgbt și zic: te rog frumos să-mi faci un discurs pentru că vreau foarte mult să câștig un concurent. Vreau să spun atât: ăsta e un discurs pe care l-a scris inteligența artificială. Cred că emoția este ultimul lucru pe care AI îl va putea reproduce”, a spus Chirilă.

Rămâne de văzut care va fi deznodământul, începând cu ora 20.30, la PRO TV!

Citește și: Dezvăluiri bombă din culisele emisiunii Vocea României. O concurentă a răbufnit, ce nu se vede la TV: “Am vrut să se știe adevărul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…