Cum îl cheamă pe Mike, partenerul Iuliei Albu de la America Express 2023. Acesta este de fapt numele lui real

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Iulia Albu și iubitul ei, Mike, sunt una dintre echipele de la America Express 2023. Cei doi au pornit împreună pe Drumul Soarelui, însă presiunea și starea de nervozitate și-au spus cuvântul în relația lor. În primele ediții difuzate la tv, aceștia s-au certat ca la ușa cortului. Cu toate acestea, puțini știu care este numele lui Mike, partenerul Iuliei Albu de la America Express 2023!

Care este numele real al lui Mike, partenerul Iuliei Albu

Sâmbătă, pe data de 21 octombrie, a debutat noul sezon America Express. Printre cele 9 cupluri de vedete care au pornit în aventura pe Drumul Soarelui se numără și Iulia Albu cu iubitul său, Mike Iacob.

Încă din primele ediții, bărbatul a adoptat un comportament nepotrivit față de vedetă, astfel că cei doi au ajuns să se certe și să-și arunce cuvinte dure. Cei doi formează un cuplu de ani buni, însă bărbatul a preferat să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor. În urmă cu ceva timp, el a fost invitat special în emisiunea iUmor de la Antena 1, numărul său de roast fiind unul extrem de apreciat.

Citește și: Tensiuni mari între Iulia Albu și Mike Iacob după America Express. Iubitul vedetei a răbufnit: “Greșeala vieții mele”

Deși este iubitul Iuliei Albu de ani buni, puțini sunt însă cei care știu care este numele real al lui Mike. În cadrul unei ediții America Express, stilista a dezvăluit că Mike a absolvit Facultatea de Drept, iar acum activează în publicitate și marketing. În plus, Mike nu este numele adevărat al acestuia. De fapt, în buletin, îl cheamă Alexandru Mihai Iacob.

Citește și: Cine este Mike, iubitul Iuliei Albu. Cu ce se ocupă de fapt. Cei doi fac echipă la America Express 2023, sezonul 2

S-au despărțit după filmările America Express

După ce s-au terminat filmările pentru America Express și s-au întors în țară, cei doi au decis să ia o pauză timp de o lună jumătate. În cele din urmă, Iulia și Mike și-au mai oferit încă o șansă.

„Noi eram aproape despărțiți înainte de a pleca. Pe perioada America Express, au intrat dracii în el. Dar după i-au ieșit. După ce ne-am întors, am fost despărțiți o lună jumătate. Au fost mai multe motive, iar participarea la show a fost mult prea mult pentru noi.

Acum suntem bine. Pentru că ne iubim foarte mult și ne-am dat seama că nu putem trăi unul fără celălalt. Dar atunci nu mai mergea. Eu m-am întors foarte supărată. Pentru că m-a făcut să mă simt prost. Am locuit apoi fiecare în altă casă, complet separați. Ceea ce se întâmplă în multe cupluri.

Nu a fost agresiv fizic, ci doar verbal. Altfel nu mai acceptam să ne împăcăm. Eu sunt o persoană perfecționistă și-mi doresc să fac lucrurile foarte bine. El e foarte repezit. Din grija de a nu avea un eșec, când vede că lucrurile merg prost, nu are întotdeauna metoda potrivită pentru a le face să meargă bine. Dar așa suntem noi, un cuplu adevărat, autentic. Care nu am jucat teatru, ca alții, doar de dragul audienții”, a declarat Iulia Albu, pentru cancan.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…