Artiștii care ne-au părăsit în anul 2023. O viață pe scenă, o eternitate în inimile noastre

Artistii care ne-au parasit in anul 2023

În 2023, mai multe nume sonore au părăsit această lume și au trecut la cele veșnice. Actori, cântăreți, sportivi și alții au murit, lăsându-și nu doar familiile și pe cei dragi cu inima frântă, ci și pe cei care i-au urmărit și admirat. Iată câteva vedete care au decedat în acest an!

Personalitățile care au murit în 2023

Nu este deloc ușor să-ți iei la revedere de la o persoană dragă pe care ai cunoscut-o și pe care ai iubit-o, dar nu este simplu nici să te desparți de o vedetă pe care ai urmărit-o la televizor, pe care ai admirat-o şi pe care ştii că nu o vei mai putea vedea niciodată live, pe scenă sau în afara ei.

Unele celebrități au făcut, într-un fel sau altul, parte din viața noastră și, odată cu moartea lor, o parte din noi pleacă și ea. Așadar, hai să trecem în revistă câteva nume celebre care au încetat din viață în acest an.

  • Rona Hartner

Rona Hartner a murit pe data de 23 noiembrie 2023, după ce a pierdut lupta cu nemilosul cancer. A fost una dintre cele mai îndrăgite actrițe și cântărețe de la noi din țară, cu toate că o bună parte din viața ei a trăit în Franța.

Românii au putut să o urmărească în emisiunile Ferma vedetelor și Te cunosc de undeva, dar și în diferite spectacole. Iar datorită show-ului pe care-l făcea pe scenă, era imposibil să nu o îndrăgeşti pe loc. Din păcate, vedeta a părăsit această lume mult prea devreme, la doar 50 de ani. Artista a fost înmormântată pe data de 1 decembrie, chiar de Ziua Națională a României.

  • Natașa Raab

Natașa Raab ne-a părăsit pe data de 23 octombrie 2023, la vârsta de 70 de ani. A fost o actriță completă, care și-a iubit meseria și publicul. Românii o vedeau aproape zilnic, ea jucând rolul bunicii din reclama ”Prea bun, prea ca la țară”.

Din păcate, însă, problemele de sănătate cu care se confrunta au făcut-o să renunțe la scenă, iar apoi i-au adus sfârșitul. Regretata artistă a fost înmormântată pe data de 25 octombrie.

Citește și Motivul dureros pentru care Natașa Raab nu a avut copii: “Mi-am dorit foarte mult”. Puțini știu ce mare suferință ascundea actrița!

  • Ileana Ploscaru

Ileana Ploscaru este o altă personalitate care a încetat din viață în anul 2023, pe data de 31 octombrie, la vârsta de 92 de ani. A fost una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului Românesc.

Din anul 2016, artista era și cetățean de onoare al orașului Constanța. Ea a primit acest titlu pentru cei 65 de ani de activitate, dintre care 55 pe scena teatrului constănțean.

Alte celebrități care au decedat în 2023: Adina Cristescu (vedetă de film, teatru și voce, profesoară, regizoare de teatru și scenaristă de film); Silvia Năstase (actriță); Sanda Manu (regizoare de teatru); Dimitrie Popescu (fost mare campion olimpic la canotaj); Dorel Zamfir (fost fotbalist la Dinamo și Steaua); Rudel Obreja (fost pugilist); Ioana Maria Lupașcu (pianistă); Stephan Pelger (designer de modă); Tiberiu Ceia (cântăreț); Valeria Ogășanu (actriță de teatru și film); Mitică Popescu (actor).

Citește și Ce a pățit Rona Hartner la Ferma vedetelor. Coșmarul prin care a trecut: “Acolo cred că mi s-a declanșat boala”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…