Marian Olteanu și-a dus iubitele în casa părinților pentru a vedea dacă trec testul. „Nu o să mă însor până nu îmi zice mama ce să fac” VIDEO EXCLUSIV

Marian Olteanu și-a dus iubitele în casa părinților pentru a vedea dacă trec testu

Marian Olteanu și-a câștigat popularitatea cu ajutorul serialului ”Clanul”, unde deține rolul principal. Din clipa în care a anunțat că este singur, că nu este implicat în nicio relație amoroasă, admiratoarele au început să roiască și mai mult în jurul meu. De ceva vreme însă, actorul a fost văzut în compania unei domnișoare, pesemne că lucrurile s-au schimbat în viața lui personală. Marian Olteanu a declarat în exclusivitate însă că nu se pune problema de însurătoare, cu atât mai mult cu cât așteaptă acceptul mamei sale pentru a face acest pas.

”Pe fiecare fată pe care am dus-o acasă am crezut că ea este aleasa”

De când s-a mutat în București, Marian Olteanu ajunge în orașul natal, Vaslui, atunci când are timp liber, dar și în preajma Sărbătorilor. Dat fiind schimbările din viața lui amoroasă, nu am putut să nu-l întrebăm dacă anul acesta, de Crăciun, va merge acasă cu tânăra care-l însoțește din ce în ce mai des la evenimentele mondene.

”Despre ce fată vorbești? Cea din spatele meu? Este o domnișoară destul de despuiată după părerea mea. Nu am lăsat-o eu așa să iasă din casă. Doamne iartă-mă. Poate am mai multe domnișoare care sunt cu mine, sau poate că mai multe fac cât una. Nu știu ce să zic. Habar nu am. Oricum tot ce ați auzit despre mine sunt doar minciuni, numai neadevăruri. Eu chiar sunt un băiat oropsit”, a declarat amuzat Marian Olteanu.

Citește și: Marian Olteanu, nevoit să își schimbe locuința: „Am căutat în 5 zile vreo 20 de apartamente”. Cum arată casa mult visată pentru actorul din Clanul VIDEO EXCLUSIV

Actorul din serialul ”Clanul” este genul de persoană care a ales să le prezinte părinților pe majoritatea iubitelor sale. Cel puțin până de curând, căci a ajuns la concluzia că ar trebui să o ducă doar pe cea cu care într-adevăr, ar vrea să rămână pe viață.

”Pe fiecare fată pe care am dus-o acasă  am crezut că ea este aleasa. De la un punct în colo nu am mai dus pe niciuna. De atunci am grijă pe cine duc, de unde aduc, cum și așa mai departe. Până acum mi-a fost mult mai bine să nu mai duc pe nimeni”, a mai povestit amuzat Marian Olteanu.

Marian Olteanu are o relație strânsă cu părinții lui

Asta nu pentru că mama lui ar fi genul de persoană care să analizeze fiecare mișcare a viitoarei nurori, ci pentru  că de cele mai multe ori ajungea să se atașeze de partenerele de viață ale fiului ei și, după despărțire, rămânea cu un gust amar.

”Mama mă întreabă ceva foarte simplu și drăguț. Îmi zice așa: ”Mariane, tu zi-mi dacă să o iubesc sau nu”. Că ea nu știe ce să facă cu fata respectivă. Mă întreabă dacă să o ia la noi sau să nu o ia. Nu știa ce să fac nici când eram cu ele, dapăi după ce ne despărțeam”, a mai completat tânărul actor.

Pe de altă parte, Marian Olteanu își asigură admiratoarele că nu se pune deoacamdată discuția de o eventuală căsătorie, ba mai mult, își dorește ca acestea să nu își piardă interesul față de el.

”Dar stați liniștite că nu mă pierdeți. Eu nu pot să fac nimic fără admiratoarele mele. Deci la mine nu există chestia asta. Fetelor, sunt singur. Eu nu pot fără voi, voi îmi dați suflu și aplomb în viață. Fără voi eu nu pot să fac absolut nimic. Nu o să mă însor până nu îmi zice mama ce să fac”, a completat cu același umor Marian Olteanu pentru EGO.ro.

Citește și: Marian Olteanu a filmat, în „Clanul”, cea mai grea secvență din toată cariera lui. „Mi se umflase fața, ochii erau bulbucați, nu mai auzeam” VIDEO EXCLUSIV

Video: Mihai Robu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…