Ce își dorește actrița Roxana Condurache de la 2024: „Doamne ajută să fie ce trebuie!”. Motivul pentru care nu și-a făcut un iubit până acum VIDEO EXCLUSIV

Roxana Condurache are un fiu alături de fostul soț, Noah, care o îndeamnă să își facă o relație cât mai repede. Totuși, actrița ne-a mărturisit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că își dorește să se îndrăgostească în 2024, însă nu oricine o să îi cunoască fiul. Aceasta este foarte atentă atunci când vine vorba despre persoanele care stau în jurul micuțului său, el aflându-se pe primul loc în viața ei.

Roxana Condurache, despre planurile pentru 2024

Roxana Condurache și-a făcut agenda pentru 2024! Vedeta vrea să aibă parte de schimbări atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Pe lângă faptul că vrea să câștige mult mai bine, să călătorească alături de fiul său în toată lumea și să filmeze primul documentar, ea speră să se îndrăgostească:

“Vreau să cresc mai mult pe social media, să am un venit financiar triplu față de cel pe care l-am avut în 2023, să călătoresc în toată lumea cu fiul meu, să filmez primul documentar despre culturile din diferite țări! Și să mă îndrăgostesc!

Nu vreau un iubit, vreau să mă îndrăgostesc! Așa, un iubit, pot să am oricând, dar vreau să mă îndrăgostesc, să iubesc! Doamne ajută să fie ce trebuie! Asta este problema, când te îndrăgostești nu mai gândești, nu?”

Fiul ei își dorește să își facă un iubit

În același timp, actrița ne-a mărturisit că Noah speră ca aceasta să își facă o relație, mai ales pentru că vrea un partener de joacă pentru PlayStation. Totuși, Roxana Condurache nu o să lase pe oricine să îi cunoască micuțul:

“El și-ar dori să am un iubit, nu a cunoscut pe nimeni până acum și probabil că i-ar plăcea să se joace PlayStation cu iubitul meu. Încă nu l-a cunoscut, dar o să îl cunoască atunci când o să apară cine trebuie! Da, cu siguranță! (n.r. este mai atentă la oamenii care îi cunosc copilul)

Copilul meu este pe primul loc în viața mea! El este o prioritate și în jurul lui ajung doar oamenii în care am încredere cu adevărat și care mi-au dovedit o perioadă lungă de timp că sunt oameni de bază, OK și cu o influență pozitivă!”

Citește și Actriță din România, colegă de platou cu Monica Bellucci. Cum este vedeta de la Hollywood în spatele camerelor de filmat: “Am intrat în panică” VIDEO EXCLUSIV

Ce spune despre bani

Cât despre partea financiară, Roxana Condurache își dorește să aibă un venit triplu în 2024:

“Nu pot să vorbesc despre asta, dar știu cifrele, m-am uitat la final de an! Știu că merge, urcă! Mi-am stabilit goal-ul, întotdeauna trebuie să fie stabilit goal-ul! Dacă nu îl atingi, măcar poți să fii pe aproape!”

Citește și Roxana Condurache, despre relația cu tatăl fiului ei, după divorț: “Mă înțeleg bine și cu el, dar și cu logodnica lui!” VIDEO EXCLUSIV

Video: Mihai Robu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

Life

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

În 2026, vinul devine un accesoriu de lifestyle definit de autenticitate și prezență. Consumatorii moderni au devenit mai selectivi, transformând simplul act de a bea…
Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o gamă largă și acestea sunt variantele care nu dau greș

Fashion and shopping

Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o…

Alegerea unui parfum bun nu ține doar de miros, ci de identitate. Parfumul potrivit spune o poveste despre cine ești, fără să rostești un cuvânt.…
Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Casa și grădina ta: decor și îngrijire

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Sărbătorile de iarnă înseamnă mese îmbelșugate, momente petrecute alături de cei dragi și preparate tradiționale care nu lipsesc din nicio casă, de la sarmale și…