Legătura neștiută dintre soacra lui Ianis Hagi și Kate Middleton. Ce a ieșit la iveală despre Liliana Tănase

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Legatura nestiută dintre soacra lui Ianis Hagi si Kate Middleton

Liliana Tănase a intrat în atenția presei, după apariția spectaculoasă pe care a avut-o la cununia fiicei sale, Elena, cu fiul ”Regelui”, nimeni altul decât Ianis Hagi. La petrecerea organizată în cinstea celor doi îndrăgostiți, soacra fotbalistului de la Deportivo Alaves a purtat o rochie roșie, pe care a accesorizat-o cu bijuterii de lux. Puțini sunt cei care știu, însă, că între proaspăta rudă a lui Gică Hagi și Kate Middleton există o legătură. Iată ce s-a aflat despre Liliana Tănase!

Ce legătură există între Liliana Tănase și soția Prințului William

Puțini români știu că între proaspăta soacră a lui Ianis Hagi și nora Regelui Charles al III-lea există o legătură puternică. Da, ai auzit bine! Cum este posibil? Ei bine, cele două nu sunt prietene, nu se cunosc sau cel puțin nu știm noi aceste detalii.

Însă, ceea ce este cert este că Liliana Tănase și Kate Middleton au aceleași gusturi atunci când vine vorba despre haine. La cununia fiicei sale cu fotbalistul echipei naționale de fotbal a României, soacra lui Ianis Hagi a purtat o rochie superbă, roșie, semnată Jenny Packman, unul dintre brandurile preferate ale soției Prințului William.

Cât costă rochia pe care a îmbrăcat-o Liliana Tănase

Liliana Tănase a întors toate privirile la evenimentul care s-a ținut într-un local de lux din Capitală, iar rochia sa a fost admirată de toți invitații, dar și de româncele care au văzut în presă imaginile de la cununia lui Ianis Hagi cu aleasa inimii sale.

Astfel, toată lumea se întreabă cât costă superba rochie de culoare roșie pe care a purtat-o mama Elenei Tănase la cel mai important eveniment din viața fiicei sale. Ei bine, creația marca Jenny Packman este în acest moment redusă la 2.471 de euro faţă de 3.530, în mod normal.

Citește și Imagini cu decorul de poveste în care s-au căsătorit Ianis Hagi și Elena Tănase. Ce nu s-a văzut la TV, cât a costat FOTO!

Ținuta a fost accesorizată cu bijuterii de mii de euro

Liliana Tănase și-a accesorizat rochia cu bijuterii de mii de euro. Soacra lui Ianis Hagi a avut la gât un superb colier Van Cleef & Arpels în valoare de circa 8.310 euro.

De asemenea, proaspăta rudă a lui Gică Hagi a purtat și o pereche de cercei de la același brand, în valoare de 2.884 de euro. În schimb, fiica sa, Elena Tănase, a îmbrăcat două rochii, una roșie, marca Marchesa, și alta în degrade roz fucsia și galben. Este vorba despre o creație Elie Saab.

Citește și Cum arată inelul purtat de Elena Tănase la cununia cu Ianis Hagi. Și-a etalat mândră bijuteria, valorează o avere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…