Pașaport copii acte necesare. Ce taxe se plătesc și în cât timp se eliberează

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
pasaport copii, acte necesare

Pașaport copii, acte necesare. În cazul în care copilul vostru are nevoie de pașaport, trebuie să știți că există două tipuri de pașaport, aveți nevoie de câteva acte necesare dar și de o taxă. Mai mult, există acte necesare pentru copiii de sub 14 ani și acte necesare pentru cei de peste 14 ani. Pentru a evita anumite situații neplăcute, puteți afla mai jos tot ce trebuie să știți în cazul în care vă aflați în această situație.

Pașaport copii, acte necesare

Minorii de până în 14 ani, care nu au încă buletin, nu pot trece granița, nici măcar în interiorul UE. Astfel că, aceștia au nevoie de un pașaport. Spre deosebire de anii trecuți, în anul 2022, procedura de obținere a pașaportului pentru copii este una mai simplă. Pentru a evita statul la cozi, există și o programare online.

Tipuri de pașaport pentru copii

Există două tipuri, iar diferența constă în termenul de eliberare și cel de valabilitate.

  • Pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani- valabilitate 5 ani
  • Pentru copiii cu vârsta de până în 12 ani- valabilitate 3 ani

Pașaportul simplu temporar are o valabilitate de numai 12 luni, indiferent de vârsta pe care o are minorul. Eliberarea lui poate dura între câteva ore și 3 zile.

Acte necesare pașaport pentru copii sub 14 ani

  • certificatul de naştere al copilului, în original;
  • paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există în situaţia în care cererea pentru eliberarea paşaportului simplu electronic este formulată de un singur părinte.
  • Aceasta aceasta trebuie însoţită și de o procură de împuternicire din partea celuilalt părinte sau alte acte, după caz.
  • actele de identitate ale părinţilor sau al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, în original;
  • dovada achitării taxelor pentru paşaport
  • 2 fotografii color identice ale minorului, având dimensiunile 3,5 x 4,5 cm.
  • Acte necesare pentru copii de peste 14 ani
  • paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există
  • certificatul de naştere al minorului, în original;
  • Carte de idetitate provizorie a minorului, aflat în termen de valabilitate ( dacă este cazul)
  • declaraţii privind acordul de eliberare a paşaportului simplu electronic, date, după caz, de ambii părinţi (un singur părinte/părintele supraviețuitor/reprezentantul lega). Acest lucru se face în original sau duplicat de pe actul original.
  • Dovada achitării taxelor pentru paşaport, completate pe numele minorului, în original;

„Declaraţiile privind acordul de eliberare a paşaportului pentru minor se formulează în faţa funcţionarului care primeşte cererea, caz în care este obligatorie prezentarea documentelor de identitate ale părinţilor, al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal, aflate în termen de valabilitate, în original”, se arată pe site-ul instituției.

Taxe pașaport pentru minor

  • Pașaport simplu electronic- 258 de lei – pentru minorii de au peste 12 ani
  • Pașaport în cazul copiilor sub 12 ani este de 234 de lei
  • De asemenea, pentru pașaportul temporar există taxa unică de 96 de lei. Aici nu se ține cont de vârsta minorului.
  • Programare pașaport
  • Pentru a putea depune actele pentru pașaport rapid și pentru a evita statul la cozi împreună cu copilul, poți face foarte foarte simplu programare online pe site-ul DGP .

Timpul eliberării pașaportului pentru minor

Cererile pentru eliberarea pașaportului pentru minor depuse în țară sunt soluționate într-un termen de 15 zile lucrătoare.

Înainte de a ridica pașaportul simplu electronic sau cel simplu temporar, trebuie să arătați actul de identitate. De asemenea, persoana care ridică certificatul trebuie să aibă la el certificatul de naștere al minorului sub 14 ani. Acesta trebuie să fie original și copie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…