Cu ce se ocupa Lidia Buble până să ajungă celebră: “Eu am venit cu total alte gânduri în București”. A avut un parcurs impresionant

Cu ce se ocupa Lidia Buble până să ajungă celebră

Lidia Buble este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. A cunoscut celebritatea încă de când era foarte tânără, dar puțină lume știe întreaga ei poveste de viață. Înainte de a avea succes în cariera muzicală, vedeta a fost nevoită să practice cu totul alte meserii, unele cel puțin neobișnuite pentru o fire artistică precum a sa. Lidia Buble are în prezent planuri mari. Vrea să își transpună întreaga viață într-o carte sau chiar un muscial.

Cu ce se ocupa Lidia Buble până să ajungă celebră

Deși este talentată și extrem de apreciată în domeniul artistic, Lidia Buble nu a visat dintotdeauna să devină cântăreață. Mai degrabă muzica a găsit-o pe ea. Încă de când era mică și-a dorit foarte mult să devină gimnastă, însă viața a avut alte planuri pentru ea.

Așa cum bine se știe, Lidia Buble provine dintr-o familie numeroasă, cu 10 frați. După cum chiar artista a mărturisit,  a trăit o copilărie frumoasă, în ciuda faptului că toți cei 13 membri ai familiei au locuit într-un apartament cu 4 camere din Deva.

Atunci când s-a mutat în București, în urmă cu mai mulți ani, vedeta s-a angajat inițail ca bonă, pentru a se putea întreține. Apoi s-a angajat în domeniul auto, dar nu a renunat la visul de a deveni gimnastă.

Destinul a făcut însă ca în cele din urmă să pătrundă în lumea muzicală. Nu a fost convinsă de la început că acesta avea să fie drumul ei, dar ulterior a realizat că muzica este, de fapt, pasiunea vieții sale.

“Nu știu dacă muzica a fost visul meu, dar este un fel de vis american trăit pe tărâm românesc. Eu am venit cu total alte gânduri în București. M-am visat o mare gimnastă, dar am dat-o în meseria de bonă, apoi am intrat în lumea auto. Am fost bonă cam un an și jumătate în București.

Cumva, consider că muzica m-a căutat pe mine, chiar a insistat să mă găsească și m-a găsit. Trebuie să recunosc că abia după câteva luni de carieră mi-am dat seama că este tot ce îmi doresc să fac pentru tot restul vieții mele!”, ne-a declarat Lidia Buble, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Se gândește să publice o carte despre viața sa

În decursul anilor, Lidia Buble a reușit să își construiască o carieră frumoasă în muzică, iar în acest moment, privind retrospectiv, nu regretă nicio clipă că a ales acest drum.

Povestea de viață a Lidiei Buble este cu adevărat impresionantă, iar vedeta recunoaște că are în plan să o transpună într-o cartea sau chiar un musical.

“M-am gândit ca la un moment dat, ori să scriu o carte sau mai fain, ca să pot exprima mai bine ceea ce am trăit, să fac un serial, dar e mult spus, să zicem o mini serie, dar nu neapărat pe Netflix sau HBO sau poate printr-un musical.

Vreau să exprim toată povestea mea, pentru că este spectaculoasă și chiar cred că merită să fie văzută și ascultată de un număr cât mai mare de oameni!”, ne-a mai spus Lidia Buble, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB Auchan sărbătorește 5 ani și depășește 2 milioane de membri activi

Fashion and shopping

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB…

500 de milioane de lei – valoarea totală a promoțiilor, cashback-ului și voucherelor oferite utilizatorilor MyCLUB Auchan în 5 ani 3 milioane de vouchere de…
Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Life

Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Sunt zile în care timpul se rupe în bucăți: un drum scurt devine două, o întâlnire se decalează, cineva îți scrie „urgent”, iar tu încerci…
Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…