Când începe ultimul sezon din Clanul la Pro TV. Data anunțată pentru difuzarea primului episod din sezonul 4

Cand incepe ultimul sezon din Clanul la Pro TV. Data anuntata pentru difuzarea primului episod din sezonul 4

Unul dintre cele mai îndrăgite seriale românești, Clanul, își scrie ultimul capitol. Sezonul 4 al producției care spune povestea dintre mafie și poliție va fi și ultimul. Pro TV a anunțat data când va fi difuzat primul episod din ”Clanul – Păcatele se plătesc”.

Când începe ultimul sezon din Clanul la Pro TV

Fanii serialului sunt nerăbdători să afle când va începe cel de-al patrulea sezon al producției care aduce în prim-plan povestea luptei dintre poliție și mafie.

Filmările pentru sezonul final au început în luna noiembrie, moment în care a fost anunțat și faptul că odată cu el se va încheia serialul.

Cel care a dat vestea a fost chiar Denis Hanganu, unul dintre actorii principali din Clanul.

”Gata, e oficial. Vine sezonul 4. E ultimul. Da, ați auzit bine. Cu bucurie și multă emoție vreau să fiu primul care vă dă această veste bună: începem filmările pentru sezonul 4. Clanul este serialul momentului în România, votat și premiat drept „Cel mai bun serial TV românesc”.”, a declarat acesta la vremea respectivă.

În cea de-a doua lună a anului va debuta sezonul 4 din Clanul. Mai exact, primul episod va fi difuzat în data de 19 februarie (luni). Ca şi până acum, producţia va fi pe post în fiecare luni, de la 20.30, la Pro TV.

Ce-i așteaptă pe telespectatori în ultimul sezon din Calnul?

Sezonul anterior din Clanul i-a ținut pe telespectatori cu sufletul la gură. Dar în cel final, suspansul va crește și mai mult, promit protagoniștii.

Denis Hanganu a continuat dezvăluirile și a povestit cum se va desfășura intriga pe parcurul celui de-al patrulea sezon al producției.

”Cu siguranță, protagonistul „Tudor Achim” va fi nevoit să treacă prin cele mai grele provocari pentru a-și termina misiunea, așa că vă invit să fiți alături de povestea lui care a captivat, până acum, inimile românilor.

Va fi un sezon care va explora ultimele secrete și care va oferi răspunsuri la toate întrebările rămase enigmatice. Vă pot garanta că echipa care a făcut posibilă realizarea acestui serial minunat va depune eforturi maxime pentru a oferi un final demn de această călătorie extraordinară.”, a spus actorul.

De asemenea, se pare că în episoadele următoare, fanii serialului își vor lua la revedere de la un personaj. Identitatea acestuia nu a fost însă dezvăluită, așa că, deocamdată, totul rămâne un mister.

”Sezonul 4…. Să dezvălui ceva? O să moară cineva… în sezonul 4, printre primele episoade, dar mai mult nu am ce să zic”, a dezvăluit actorul Marian Olteanu, pentru unica.ro. 

Serialul are la bază formatul turcesc ”Içerde” (Intrusul), difuzat la noi pe Happy Channel. Clanul îi are în rolurile principale pe Denis Hanganu (”Sacrificiul”, ”Câmp de maci”), Marian Olteanu (”Sacrificiul”, ”Ruxx”) şi Theo Rose.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Casa și grădina ta: decor și îngrijire

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Sărbătorile de iarnă înseamnă mese îmbelșugate, momente petrecute alături de cei dragi și preparate tradiționale care nu lipsesc din nicio casă, de la sarmale și…
Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…