M-am măritat cu un sociopat. În propria casă mă simt străină și nefericită

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
M-am maritat cu un sociopat. In propria casa ma simt straina si nefericita

M-am măritat cu un sociopat! Of, sunt atât de nefericită în căsnicia mea. Iar de când am descoperit ce monstru este soțul meu, nu mai am liniște deloc. Suntem căsătoriți de cinci ani și avem o fetiță. La început, totul a fost frumos, așa cum e firesc să se întâmple într-o relație, cu doi oameni care se iubesc. Cel puțin, așa cred, că mă iubea. Dacă nu cumva s-a prefăcut tot timpul.

Soțul meu e un sociopat

De când a apărut Miruna, fetița noastră, în viața lui, s-a schimbat complet. Trântește, țipă, înjură ca pe maidan, nimic nu îl mai mulțumește și a început să bea. Nu îi înțeleg deloc comportamentul, doar amândoi ne-am dorit acest copil.

Nici măcar anturaj nu are, ca să pot da vina pe el pentru transformarea lui. Iar de altă femeie nu poate fi vorba, pentru că e mai mult „mort” decât viu în dormitor.

De multe ori, când stau trează noaptea din cauza gândurilor, îl privesc continuu pe soțul meu în timp ce doarme și încerc să îmi dau răspunsuri: „Unde am greșit de trăiesc calvarul ăsta?”, „La cine să apelez după ajutor?”, „Cine mă acceptă cu un copil și multe frici?”.

Toate aceste întrebări mă macină pe dinăuntru și simt că o iau razna. Nici măcar cu părinții și fratele meu nu mă mai lasă să vorbesc, pe motiv că nu ne vor binele. Dar asta este doar în capul lui. Dimpotrivă, ai meu au fost mereu lângă noi și ne-au ajutat când abia ne descurcam cu banii. Brusc, a uitat toate aceste lucruri și o ține pe-a lui.

Am 45 de ani și vărs râuri de lacrimi din cauza lui. Unde să plec cu un copil după mine? Nici măcar banii pe care îi încasez lunar de la muncă nu sunt ai mei, ci îi ține el ca să nu-mi „vină vreo idee nebună și să plec”. Asta îmi spune mereu când ne certăm, iar în ultimul timp, se întâmplă foarte des.

Recent, cea mai bună prietenă a murit în accident de mașină și nu am putut să particip la înmormântarea ei. Efectiv m-a ținut închisă în casă. În propria mea locuință mă simt ca la închisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…