Cum arăta Mircea Geoană în tinerețe. Fotografii senzaționale, sigur nu-l recunoști când era taximetrist FOTO

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cum arata Mircea Geoana in tinerete

Mircea Geoană nu are nevoie de niciun fel de introducere. Este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți politicieni de la noi din țară. În prezent, el este adjunct al secretarului general al NATO. Această informație o cunosc toți românii, dar puţini dintre ei știul faptul că fostul președinte al Partidului Social Românesc a lucrat, pe vremuri, ca taximetrist. Iată imagini rare cu Mircea Geoană, din perioada aceea!

Imagini uluitoare cu Mircea Geoană în tinerețe. Puțini și-ar da seama că cel din fotografii este el

În vârstă de 65 de ani, Mircea Geoană este, fără doar și poate, unul dintre cei mai importanți politicieni din România și nu numai. Acum, el este adjunct al secretarului general al NATO și președinte al Institutului Aspen România, o asociație non-profit, apolitică.

Însă, în trecut, Mircea Geoană a fost lider al Partidul Social Democrat și a fost la un pas de a deveni președinte al țării. Se întâmpla în 2009, când politicianul ajungea în turul 2 de scrutin, unde era învins de Traian Băsescu.

A fost taximetrist

Un lucru mai puțin cunoscut de către români este acela că, în tinerețe, Mircea Geoană a lucrat ca taximetrist. Chiar el a dezvăluit acest lucru în anul 2008, când a participat la o întâlnire cu reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Studenţilor din România.

Atunci, secretarul general adjunct NATO le-a povestit studenţilor atât despre tinereţea sa, cât şi despre experienţa pe care a acumulat-o în centrele universitare franceze şi americane, centre pe care le-a frecventat după anul 1990.

”Făceam ceva bani din taximetrie. Mai luam maşina lui taică-meu şi mai făceam vreo doi poli din taximetrie. Făceam taximetrie împreună cu cumnatul meu, pe la Gara de Nord.

După ce am terminat Politehnica şi după ce am terminat şi Dreptul am dat meditaţii la economie politică. Pot să spun că scoteam bani frumoşi”, a declarat, la vremea aceea, Mircea Geoană, potrivit evz.ro.

Citește și Cu ce se ocupă cuscrii lui Mircea Geoană: “Sunt mai înstăriți decât noi”. Ginerele american al politicianului aplică pentru cetățenia română!

”Eram un tânăr destul de timid”

Uitându-ne la imaginile cu politicianul din galeria foto a acestui articol, putem observă că, în tinerețe, acesta avea părul mai des și mai drept. Totodată, fostul lider al PSD avea și mai puține kilograme.

”Eram un tânăr destul de timid cu fetele, chiar dacă, între timp, mi-a trecut, făceam mult sport, mai chiuleam”, a spus, în anul 2008, Mircea Geoană.

Citește și Femeia misterioasă în care Klaus Iohannis are cea mai mare încredere. E mereu lângă el!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…