Johnny Depp a câștigat procesul cu fosta lui soție, Amber Heard. Verdictul i-a fost favorabil, după ce jurații au concluzionat că aceasta l-a defăimat pe Depp, când a fost acuzat de abuzuri pe parcursul relației lor.
Johnny Depp a câștigat cele trei acuzații de defăimare împotriva lui Amber Heard și a primit 15 milioane de dolari, au decis jurații miercuri. Juriul format din șapte persoane a decis, de asemenea, că și Amber Heard a fost defăimată dar nu de fostul ei soț, ci prin avocatul său Adam Waldman. De aceea, s-a decis ca Waldman îi va plăti 2 milioane de dolari în daune compensatorii. Johnny Depp trebuie să primească din partea lui Heard 10 milioane de dolari în daune compensatorii, plus alte 5 milioane de dolari în daune punitive.
Johnny Depp a câștigat procesul cu fosta lui soție
Decizia unanimă a fost pronunțată în a treia zi de deliberare, punând capăt procesului după șase săptămâni de mărturii emoționante. Procesul dintre cei doi foști soți a scos la vedere relația tumultoasă dintre Depp și Heard și consecințele acesteia.
Depp, în vârstă de 58 de ani, a spus că a fost „depășit”, într-o declarație lansată după verdict. Juriul „mi-a dat viața înapoi”, a scris el. „Sunt cu adevărat umilit.” Heard, în vârstă de 36 de ani, s-a arătat foarte afectată de decizia juraților. A declarat că este „întristată că am pierdut acest caz”. Aceasta a considerat că verdictul „reduce ceasul înapoi la un moment în care o femeie care a vorbit, ar putea fi făcută public de rușine și umilită. Îndepărtează ideea că violența împotriva femeilor trebuie luată în serios.”
Actorul Johnny Depp a dat-o în judecată pe fosta lui soție Amber Heard cerând despăgubiri de 50 de milioane de dolari pentru un articol de opinie scris în The Washington Post. Deși nu i-a fost menționat numele, Johnny Depp a considerat că acel articolul de opinie i-a distrus cariera și reputația. În articolul scris și postat în 2018, Heard care s-a referit la ea însăși ca fiind o persoană publică, victimă a abuzului domestic. Ulterior, Heard l-a dat în judecată pe Depp pentru 100 de milioane de dolari, după ce Waldman, avocatul acestuia, i-a numit acuzațiile „o farsă”. Procesul a avut loc în Virginia, unde se află tipografiile și serverele The Washington Post.
Cine este Camilla Vasquez, avocata care l-a apărat pe celebrul actor
În cadrul procesului cu fosta soție, Johnny Depp a fost apărat de nouă avocați. Camilla Vasquez, în vârstă de 37 de ani, este unul dintre avocații echipei lui Depp, care a reușit să atragă atenția pe parcursul acestei perioade.
Datorită performanței sale în sala de judecată, și-a câștigat o mare popularitate. Conform site-ului firmei sale de avocatură, ea este specializată în litigii și arbitraj. Dincolo de capacitățile ei extraordinare în plan profesional, aceasta a ieșit în evidență și datorită felului în care a gestionat procesul alături de actor. De asemenea, au apărut nenumărate zvonuri referitoare la o relație dintre Vasquez și Depp, care au fost dezmințite în mod repetat.
Citește și cum se simte Alina Sorescu în plin proces de divorț: “Lucrurile trebuie să meargă mai departe”