Alimentul special care nu lipsește de pe masa de Paște a Familiei Regale. Este personalizat și face deliciul celor de la Palat

Alimentul special care nu lipseste de pe masa de Paste a Familiei Regale

În aceste zile, numele lui Kate Middleton a fost prezent pe buzele tuturor din cauza bolii grave cu care se confruntă. Însă, dacă ești un fan înfocat al Familiei Regale, atunci cu siguranță ești interesat și de alte aspecte. Spre exemplu, poate ești curios de meniul festiv pe care membrii regali îl vor avea de Paște. Iată ce aliment special nu va lipsi de pe masă!

Ce aliment special consumă membrii regali de Paște

Familia Regală a Marii Britanii va celebra Paștele Catolic duminică, pe data de 31 martie 2024. Însă, spre deosebire de alți ani, membrii regali vor fi mult mai liniștiți și vor încerca să nu facă excese.

Asta pentru că partenera de viață a Prințului William și Regele Charles suferă de cancer și urmează un tratament destul de riguros. Totuși, membrii Familiei Regale vor avea pe masă mâncăruri tradiționale.

Darren McGrady a dezvăluit meniul de Paște al Familiei Regale

Chiar dacă nu traversează un moment bun, Familia Regală britanică va încerca să celebreze așa cum se cuvine sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos.

Membrii acesteia vor avea pe masă bucate dintre cele mai rafinate, notează cei de la OK!Magazine. Potrivit lui Darren McGrady, fost bucătar regal, meniul de Paște al Regelui Charles al III-lea și al familiei sale include friptura de miel.

Te-ar mai putea interesa și Cine este și cum arată Heidi Agan, sosia lui Kate Middleton. Incredibil cât de bine seamănă, sigur nu le-ai fi deosebit!

”Regina le aștepta mereu cu nerăbdare”

Celebrul chef a precizat că membrii regali obișnuiesc să servească miel, cu o salată de legume. Ulterior, aceștia gustă din brânzeturi rafinate și fructe de pe domeniul Windsor.

”Cele mai incredibile piersici de Windsor creșteau pe moșie când lucram la ei. Le ascundeam în bucătărie pentru că toată lumea dorea să le guste. Regina le aștepta mereu cu nerăbdare și se ospăta cu ele, când erau coapte”, precizează Darren McGrady.

La desert, suveranul și familia sa au prăjituri cu ciocolată, dar și ouă din ciocolată personalizate cu numele membrilor regali.

Te-ar mai putea interesa și Detaliul îngrijorător care s-a observat la regele Charles la prima apariție publică după ce Kate Middleton a anunțat că are cancer!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…
DigiGov și rutina ta: actele de care ai nevoie, pe email sau livrate acasă

Utile

DigiGov și rutina ta: actele de care ai nevoie, pe email sau livrate acasă

Sunt zile în care simți că ai prea multe de ținut minte: job, familie, cumpărături, mesaje, programări. Și, pe lista aceea mentală, apare brusc un…
Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

Life

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

În 2026, vinul devine un accesoriu de lifestyle definit de autenticitate și prezență. Consumatorii moderni au devenit mai selectivi, transformând simplul act de a bea…