Cum arăta Tania Budi în anii ‘90. Vedeta, care arată senzațional la 56 de ani, făcea furori și în tinerețe. Galerie foto impresionantă

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cum arata Tania Budi in anii 90

Tania Budi nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. A fost una dintre cele mai admirate și curtate femei ale anilor ’90, iar astăzi, la 56 de ani, fostul manechin care a cucerit o Românie întreagă cu frumusețea sa nu și-a pierdut din strălucirea de altădată. Iată cum arăta vedeta în tinerețe. Chiar și acum întoarce toate privirile când iese pe stradă!

Imagini din tinerețe cu Tania Budi

Tania Budi a fost una dintre cele mai de succes fotomodele de la noi din țară. În anii ’90, blondina făcea, pur și simplu, furori cu frumusețea sa. Ulterior, însă, ea a renunțat la această meserie și și-a construit o carieră în televiziune.

Acum, vedeta are 56 de ani și arată la fel ca la 20 sau chiar mai bine. Tocmai din acest motiv, ea a fost întrebată de nenumărate ori cum se menține în formă. Ei bine, vedeta susține că aproape totul se datorează genelor sale bune.

Cum se menține în formă fostul manechin

Însă, pe lângă asta, Tania Budi are foarte mare grijă la alimentele pe care le consumă și face destul de multă mișcare. De asemenea, ea mai spune că gândirea pozitivă o ajută să se mențină tânără.

”Eu, la 75 de ani, voi fi la fel. În cluburi, dansând, distrându-mă. Poate nu pe mese, dar am un spirit tânăr, am prieteni, îmi place să ne vedem, să stau la un pahar cu ei, să dansez.

Spiritul acesta nu se va duce niciodată. A, și noroc, am o moștenire genetică bună. Cel mai important, pe lângă moștenirea genetică este însă echilibrul, grija față de tine. Dar nu grijă cu ce cremă te dai pe față, că asta înseamnă să ajungi să ai doar o privire goală”, a declarat blondina în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și Tania Budi a afișat un deloc amețitor la 56 de ani. Arată fabulos, zici că a oprit timpul în loc!

”Nu sunt adepta operațiilor estetice”

Operaţiile estetice au devenit o obişnuinţă pentru vedetele de la noi din țară, însă Tania Budi se ferește de ele. Chiar și așa, fostul fotomodel arată aproape ca în tinerețe.

În cadrul unui interviu, ea a mărturisit că nu este adepta interveniilor estetice. În schimb, preferă tratamentele minim invazive discrete, cu rezultate naturale de întinerire facială.

”Am revenit la medicul meu pentru un tratament nou de reîntinerire a tenului, care se numește M-Rejuvenation. Este exact genul de procedură care mi se potrivește în condițiile în care nu sunt adepta operațiilor estetice, ci prefer tratamentele minim invazive discrete, cu rezultate naturale de întinerire facială.

Sunt deja la a doua ședință de acest tip în decurs de câteva luni, iar îmbunătățirea este vizibilă la nivelul pielii și chiar și în ceea ce privește forma și structura feței. Recomand realizarea acestei proceduri la fiecare schimbare de anotimp”, a declarat, acum ceva timp, Tania Budi.

Citește și Tania Budi, răvășitoare pe internet. Fanii au reacționat imediat, ce a lăsat la vedere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…