Câți bani ia Sofia Vicoveanca la o nuntă: „Cine are nevoie de mine mă sună”. Artista, revoltată de tarifele tinerilor cântăreți EXCLUSIV

Câți bani ia Sofia Vicoveanca la o nuntă

Au revenit nunțile cu sute de invitați, ca odinioară, după cei doi ani grei de restricții. Artiștii au, vara aceasta, agenda plină de petreceri cu ștaif, nuntașii fiind dispuși să ofere sume frumoase, pentru un recital pe cinste. Și Sofia Vicoveanca se află pe lista cântăreților de muzică populară extrem de solicitați. Se zvonește că ar avea un onorariu de 1.200 de euro, însă interpreta ne-a declarat, în exclusivitate pentru ego.ro, că sumele vehiculate sunt exagerate și că realitatea este, de fapt, cu totul alta.

Topul celor mai solicitați artiști, la petrecerile din vara asta. Care sunt tarifele vehiculate ale cântăreților

Cât câștigă artiștii vara aceasta? Fac un sac de bani, așa cum se crede? Potrivit unor impresari, tarifele estimative ale vedetelor sunt situate între 1.200 și 5.000 de euro, iar în topul cântăreților solicitați la nunți se află Sofia Vicoveanca, Vlăduța Lupău și Aurel Tămaș.

”Sofia Vicoveanca poate primi și 1.200 de euro, Clejanii sunt situați undeva la 8.000 euro, Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș, la 10.000 de euro, iar Vlăduța Lupău este cotată la 3.000 euro, fiind în topul cântărețelor. La concertele mari, Nicolae Botgros si Tudor Gheorghe se situează la 10.000 de euro, cu formație mare. Soliștii din Ardeal câștigă și 5.000 de euro, e vorba despre Aurel Tamaș, dar el are formație, plus un echipament performant de sonorizare. Lumea în zona aceea e mai bogată, artiștii sunt mai bine plătiți”, ne-au declarat, în exclusivitate pentru Ego.ro, impresari din lumea artistică.

Sofia Vicoveanca

Sofia Vicoveanca: ”Cine are nevoie de mine mă sună și vorbim în particular, nu este o chestie de fală”

Sofia Vicoveanca susține însă că onorariile vehiculate sunt umflate și că realitatea este cu totul alta.

„Bravo, cine-s ăia cu 1.200-1.500 de euro, pentru o nuntă? Ăștia noi, poate, care au apărut acum din găoace. Nimic nu-i adevărat, mai puțini bani primim. Cine mă invită întreb: ”Cât dați dumneavoastră?”, ca să văd în ce pătrățică mă bagă și mai discutăm. Cine are nevoie de mine mă sună și vorbim în particular, nu este o chestie de fală. Probabil sunt și din ăștia care te invită să-și ia partea lor, nici măcar impresari nu sunt, doar pentru că dau un telefon. Am evenimente, vara aceasta, sunt invitată în mai multe locuri”, ne-a declarat Sofia Vicoveanca în exclusivitate pentru Ego.ro

Cântă live și la 80 de ani: ”Eu nu merg pe playback, încă mai cânt, am voce!”

Sofia Vicoveanca este la fel de energică, de plină de viață, ca în anii de debut, astfel că la petrecerile unde este invitată nuntașii se înghesuie să încingă hora pe ritmurile pieselor ei de muzică populară. Deși a împlinit 80 de ani, marea interpretă a cântului popular nu păcălește publicul cu înregistrări, deși ar putea să-și mai protejeze vocea.

”Eu nu merg pe playback, eu încă mai cânt”, ne-a mai dezvăluit Sofia Vicoveanca.

Artista are mare grijă de voce, iar când se confruntă cu vreo răceală rebelă nu dă fuga la farmacie, ci are secretul ei, o veche rețetă naturistă.

Sofia Vicoveanca

Își păstrează vocea cu o rețetă naturistă pe bază de ou, unt și zahăr

Cântăreața ne dezvăluie rețeta ei naturistă, care o ajută să treacă mai repede peste un guturai, dar și să-și păstreze vocea.

”Când sunt răcită, răgușită, mai folosesc câteva rețete naturiste. Luați un gălbenuș de ou, un pic de unt cald, cât o nucă, și amestecați totul cu o lingură de zahăr. Se freacă foarte bine și, după ce se face ca o spumă, se toarnă lapte clocotit. Se bea cald, înainte de culcare. Este bun pentru plămâni, pentru răceli. Iar pentru răgușeală puteți face un terci din mămăligă, un fel de păsat, cu puțin unt și miere. E un deliciu, face tare bine la gât. O să scot o cărticică în care o să adaug și aceste sfaturi”, ne-a mai declarat cântăreața, pentru Ego.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…