Dependențele, indiferent de care vorbim, sunt distrugătoare de vieți și de familii. Jocurile de noroc sunt la fel de ucigașe precum drogurile sau alcoolul, atunci când devin dependență. Este cazul soțului meu, care a pierdut toate economiile noastre la jocurile de noroc. Acum sunt într-un impas financiar uriaș. Problema este că nu mai am nici ce să le pun pe masă copiilor.
Când l-am cunoscut pe Adrian, eram proaspăt divorțată de un soț agresiv și alcoolic. Nu am avut copii, am fost căsătoriți mai puțin de un an și mi-am propus să nu mă mai căsătorescniciodată. Încă nu eram vindecată nici psihic nici emoțional când l-am întâlnit pe Adrian. Era inginer electrician la o companie mare, și el proaspăt ieșit dintr-o relație nefuncțională. Eram amândoi parcă disperați să intrăm într-o nouă relație, una despre care speram noi că va avea rol vindecător. Dar n-a fost chiar așa.
Primul semnal a trecut neobservat
Ne-am căsătorit la puțin peste un an de când ne-am cunoscut și în doar câteva luni a venit pe lume primul nostru copil. Atunci a fost primul moment în care m-am gândit că ceva nu e în regulă. Aveam niște bani puși de-o parte pentru momentul nașterii, pentru că mereu apar diferite cheltuieli neprevăzute și voiam să am o rezervă proprie, însă am constatat că banii au dispărut din cont. Erau pe un card la care avem amândoi acces. Nu era un secret faptul că am păstrat suma respectivă pentru momentul nașterii, dar m-a mirat când am văzut că au dispărut. Nu a știut ce să-mi spună, iar eu, imediat după naștere, nu aveam dispoziția să-mi pierd vremea pe la bancă, să aflu unde au dispărut banii. Mai ales că el nu părea îngrijorat.
Am depășit acel moment, însă a fost un semnal de alarmă. Am observat că banii se topesc, pur și simplu, în buzunarul (sau cardul) lui, așa că am decis că e momentul să ne reorganizăm. Am fost amândoi de acord că trebuie să încercăm să ne facem un fond de rezervă. Amândoi câștigam bine, eu ca stomatolog nu trăiam chiar de pe o zi pe alta, iar el câștiga chiar mai bine decât mine.
Decizia a fost să deschidem un cont în care să depunem lunar fiecare o mică parte, doar pentru a decide mai târziu dacă îi vom investi în ceva, ori vom alege o casă mai mare. Între timp venise pe lume și fetița noastră, băiețelul avea deja patru ani, iar apartamentul începea să fie mic.
Adunasem o sumă frumușică
După încă doi ani, suma adunată era frumușică. Adăugată la prețul pe care l-am fi luat pe apartament, ne ajungeau banii pentru o casă sau un apartament mai mare. Planul era să vedem ce ne face cu ochiul mai degrabă, să analizăm avantajele și dezavantajele pentru fiecare situație. Dar pe măsură ce dezbăteam mai intens care ar fi cea mai bună soluție, Adrian devenea tot mai nervos și mai agitat.
Până la urmă totul s-a terminat cu un scandal oribil, în care ne-am jignit, ne-am spus cuvinte grele, iar eu am vrut să iau copiii și să plec la ai mei. Mi-am spus că am neoie de puțin spațiu, ca să înțeleg de unde vine problema și unde se întrerupe comunicarea între noi. Știam că am suma aceea de bani, pentru orice eventualitate, așa că nu mi-am făcut probmele. Însă surpriza mare a fost să constat că pe cardul respectiv nu mai sunt bani aproape deloc. Toate economiile noastre dispăruseră. Acum aveam timp să merg la bancă, să aflu unde s-au dus banii. Așa am aflat că au fost retrași de la bancomat, rând pe rând. Mi-a mai rămas un singur lucru de făcut. Să-l confrunt și să descopăr unde s-au dus banii noștri.
Sunt într-un impas financiar uriaș
Pus în fața faptelor, Adrian a recunoscut că are o problemă cu jocurile de noroc. Mi-a spus că i-a cheltuit pe toți la astfel de jocuri și că nu se poate abține. Când iese de la muncă, mai întâi trece pe la o sală de jocuri și abia apoi vine acasă.
Acum e resemnat. Nu mai are bani, nu mai are familie, nu mai are prieteni. Rând pe rând, pe toți i-a înlăturat din viața lui, cerându-le bani împrumut, pe care nu i-a mai returnat niciodată. Problema este că acum și eu sunt într-un impas financiar uriaș, pentru că acum toate cheltuielile sunt pe umerii mei. M-am mutat cu copiii într-o chirie, pentru că la ai mei nu mai puteam sta prea mult. Ei sunt bătrâni, au nevie de liniște, nu de țipetele a doi copii care au nevoie de toată atenția celor din jur.
Acum toată presiunea financiară este pe veniturile mele, iar eu abia mai am ce le pune pe masă copiilor, după ce achit toate facturile, chiria și ratele la bancă. Rate pentru bunurile care au rămas în apartamentul lui, de altfel. Dar el nu are cum să știe prin ce trec eu și copiii, pentru că singura lui grijă acum este să aibă bani pentru jocurile de noroc.
