Mă simt hărțuită chiar de propriul soț. Am impresia că este obsedat de relațiile intime

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Mă simt hărțuită chiar de propriul soț

Despre hărțuirea sexuală s-a scris mult în ultimii ani și chiar s-a schimbat legi, pentru a le proteja pe femei (și numai) de aceste comportamente. Dar nimeni nu a vorbit despre această problemă când apare în cuplu. Eu mă simt hărțuită chiar de propriul soț. Am impresia că e obsedat de relațiile intime și și-ar dori chiar de mai multe ori pe zi. Am ajuns să fug de el, să-l ocolesc, să caut să întârzii acasă, sperând că-l voi găsi dormind.

I-am propus de multe ori să meargă la medic, pentru că nu cred că e firesc un asemenea apetit. Am ajuns să îmi doresc să își găsească pe cineva și să mă înșele, pentru că nu mai rezist la felul în care mă asaltează zilnic.

Nu are ochi pentru altcineva

Nici nu am cui să-i vorbesc despre această problemă. Am încercat să-i spun unei colege, însă ea m-a criticat pe mine și spune că dacă soțul ei ar fi așa, ea ar fi cea mai fericită femeie. I-am propus în glumă să-l ia de tot. Dar chiar dacă aș vorbi serios, el nu pare să vrea pe altcineva.

A fost un moment în care am mers și mai departe. Aveam o altă colegă despre care știam că are o viață sexuală intensă. La un Christmas Party, organizat de firmă, am venit cu soțul meu. I-am prezentat câțiva colegi cu care lucrez mai mult și i-am prezentat-o și pe Matilda. Apoi i-am tot povestit despre ea, ce gândire liberă are și ce atitudine degajată față de relațiile intime. Aproape că i-am spus că e liber să-i facă avansuri. Mai mult, ei îi spusesem că nu sunt geloasă și că dacă aș afla că soțul meu mă înșală, nu m-aș supăra, pentru că nu suntem genul acela de cuplu. Practic, i-am împins pe unul în brațele celuilalt, dar a fost totul degeaba. El nu are ochi pentru nimeni altcineva, decât pentru mine.

Mă simt hărțuită chiar de propriul soț

Orice femeie ar spune că sunt nebună să mă plâng de un asemenea soț. Adevărul este că în primii ani nu m-am plâns. La început ne-am bucurat amândoi de tot ce ne oferea viața. Făceam excursii, plecam în weekenduri mereu pe undeva, iar relațiile intime dintre noi erau la cel mai înalt nivel. Dar după câțiva ani am început să nu mai am aceeași energie, însă el nu vrea să înțeleagă. Mă simt hărțuită chiar de propriul soț și aș vrea să se gândească la faptul că în viața de cuplu mai există și alte bucurii.

L-am suprins de multe ori uitându-se la filme pentru adulți. Nu mi s-a părut ceva deosebit pentru un timp, mai ales că la începutul relației ne uitam împreună. Însă de o vreme pare că e obsedat. Parcă nu mai are nicio altă preocupare în viață.

Nu știu dacă este vreo afecțiune care să-i determine acest comportament. Ș dacă este, nu știu dacă e de natură fizică sau psihică. Cert este că dacă nu va înceta, mă văd obligată să-l părăsesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…