Divorțul i-a îmbogățit! Cătălin Bordea și Livia câștigă sume uriașe de bani din afaceri! Nici Spike nu stă chiar rău EXCLUSIV

Cătălin Bordea și Livia fac bani frumoși după divorț, iar Spike, actualul iubit al brunetei e și el pe ”profit” / Foto: Colaj EGO

Divorțul, nu lipsit de scandal, dintre Cătălin Bordea și Livia Eftimie, a ținut, mai bine de un an, prima pagină a ziarelor. Era și normal, având în vedere povestea de amor expusă de Cătălin și apariția, între ei, a lui Spike, bunul amic al soțului Liviei, și care a ajuns să se iubească cu frumoasa brunetă. Dar, chiar dacă Livia și Cătălin au divorțat, iar el a decis să îi ia și mașina pe car ei-o făcuse cadou, fosta doamnă Bordea nu o duce deloc rău din punct de vedere financiar. Și, culmea, nici Cătălin, amândoi având cifre record la capitolul profit.

Divorț cu scandal între Cătălin Bordea și Livia! Dar deosebit de rentabil

Timp de 12 ani, Cătălin Bordea și Livia păreau un exemplu când vine vorba de cupluri din lumea showbiz-ului românesc. Dar, brusc, după ce Bordea a câștigat America Express, lucrurile s-au înrăutățit între ei. Mai exact, Livia, susține ea, s-a îndepărtat de Cătălin pentru că acesta nu i-ar fi acordat înțelegerea și atenția necesară, iar depresia s-a instalat. E adevărat, susține în contrapartidă Bordea, Livia s-a aruncat în brațele celui mai bun prieten al său, Spike, un artist celebru, iar de atunci fosta lui soție se iubește cu muzicianul.

Divorțul lor, survenit anul trecut, a dus la un partaj în care s-a vorbit inclusiv despre afacerile lor, cei doi despărțindu-se, definitiv, și în acest domeniu. Ba chiar, în presă, apăreau informații legate de faptul că Bordea i-ar fi cerut înapoi mașina pe care i-a dat-o Liviei, jignit de faptul că ea și-a găsit ”adăpost” în brațele prietenului lui, Spike.

Dar, din informațiile obținute de EGO, din surse oficiale, se pare că divorțul le-a priit amândurora, pe principiul ”ghinion în amor, noroc la bani”! Mai exact, firmele pe care cei doi le au ”duduie”, iar profitul pe care l-au obținut, în ultimul an fiscal, este un adevărat record pentru ei.

Câți bani face Livia după divorțul de Cătălin Bordea

Livia, după ce s-a ocupat de managementul lui Cătălin Bordea, se ocupă acum și de PR și management pentru Spike. Și, desigur, deține și o firmă care are ca obiect activități suport pentru interpretare artistică și spectacole. Iar firma cu pricina merge cât se poate de bine.

Astfel, în 2024, ultimul an fiscal raportat, lucrurile au mers ca ”unse”. Cifra de afaceri a ajuns la aproape 400.000 de lei, cu mai bine de o treime mai mare față de anul anterior. Profitul însă a crescut de mai bine de cinci ori. Mai exact, firma Liviei a raportat peste 125.000 de lei profit, adică undeva la 25.000 de euro.

Cătălin Bordea și Livia
Cătălin Bordea și Livia fac bani frumoși după divorț, iar Spike, actualul iubit al brunetei e și el pe ”profit” / Foto: Colaj EGO

Cătălin Bordea are, la rândul său, două firme. Prima, cea care se ocupă cu activități de interpretare artistică și spectacole a avut, în ultimul an fiscal raportat, o cifră de afaceri de aproape 1,9 milioane de lei, dublu față de anul anterior. Nici profitul nu a fost de neglijat, 1.676.690 lei, adică în jur de 340.000 de euro. Cealaltă firmă, cu obiect legat de baruri și alte activități de servire a băuturilor, are la rândul ei, o cifră de afaceri impresionantă – peste 3,1 milioane de lei – și un profit frumușel, depășind 80.000 de lei.

Nici Spike nu a fost ocolit de succes de când se iubește cu Livia, fosta soție a bunului său amic, Cătălin Bordea. Astfel, compania care se ocupă de cariera lui artistică a reușit să își dubleze cifra de afaceri și să ajungă la aproape 1,1 milioane de lei, profitul declarat fiind de circa 135.000 de euro. Mai mult, el este implicat și într-o firmă din Constanța, unde deține 10% și care a raportat cifra de afaceri de peste 6 milioane de lei și un profit de aproape 900.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…