Blake Lively, pe lista TIME 100 în mijlocul unui proces cu Justin Baldoni: „Nu e ceva ce iau în glumă”

Blake Lively

Blake Lively a fost inclusă pe prestigioasa listă TIME 100 a celor mai influente persoane din lume în 2025, o realizare care vine într-un moment tensionat din viața sa profesională și personală. Actrița americană, cunoscută pentru rolurile din „Gossip Girl” și „The Age of Adaline”, a fost recunoscută pentru influența sa publică și implicarea socială, în timp ce se confruntă cu un proces de proporții cu regizorul Justin Baldoni. Anunțul a fost făcut de vedetă într-o postare emoționantă pe rețelele de socializare.

O recunoaștere importantă într-un moment tensionat

Nominalizarea vine în contextul unei dispute legale complicate între Lively și Baldoni, care au colaborat în filmul It Ends with Us. Actrița l-a dat în judecată pe regizor la sfârșitul anului trecut, iar acesta a răspuns cu o contra-plângere. Procesul este programat să ajungă în instanță în martie 2026. În ciuda acestor probleme legale, Blake se concentrează pe lucrurile pozitive din viața ei și pe recunoașterea eforturilor sale din afara sferei actoricești.

„Este o onoare să fiu recunoscută pe lista Time 100 pentru 2025. Să fiu descrisă de marea Sherrilyn Ifill  nu e ceva ce iau în glumă”, a scris actrița pe Instagram.

O altă față a lui Blake Lively

În eseul scris pentru TIME, Sherrilyn a vorbit despre Blake dintr-o perspectivă mai puțin cunoscută publicului larg.

„Nu o cunosc pe Blake Lively de pe covorul roșu. Sau de la Met Gala.Nu am urmărit Gossip Girl. Pe Blake Lively pe care o cunosc eu o caracterizează filantropia și interesul real pentru cele mai dificile probleme ale țării noastre” a scris aceasta.

Sherrilyn Ifill a rememorat și un moment din 2019, când Blake și soțul ei, actorul Ryan Reynolds, au luat legătura cu ea pentru a contribui la fondul de apărare legală al NAACP.

„Primeam mai multe astfel de apeluri, deoarece munca noastră împotriva suprimării votului și a brutalității poliției atrăgea atenția națională. Sunt mereu curioasă ce fel de cercetări fac persoanele celebre înainte să ofere sprijin. Cei cu care am păstrat legătura sunt cei care, ca Blake, și-au făcut temele”, a adăugat Sherrilyn.

„Este sinceră și implicată”

Ifill a descris-o pe Lively ca fiind „sinceră”, amintindu-și cum aceasta și-a exprimat frustrarea pentru faptul că multe părți din istoria națională nu i-au fost predate în școală. Ea a continuat spunând că nivelul de pregătire și interesul actriței au convins-o că Blake Lively este o „persoană serioasă” și „asumată”.

„Este hotărâtă să ducă această țară înainte. Pentru copiii ei. Și pentru ai mei”, a încheiat Ifill.

Pe lângă această recunoaștere, Blake Lively urmează să apară în filmul Another Simple Favor, care va fi lansat pe Prime Video pe 1 mai.

Procesul cu Justin Baldoni

Conflictul dintre Blake Lively și Justin Baldoni a escaladat public în decembrie 2024, când actrița l-a dat în judecată pe regizor, acuzându-l de hărțuire sexuală și de orchestrarea unei campanii de defăimare împotriva ei. Baldoni a respins categoric acuzațiile și a intentat un proces împotriva actriței, a soțului acesteia, Ryan Reynolds, a publicistei Leslie Sloane și a firmei Vision PR. Inc., susținând că este victima unei tentative de șantaj și defăimare.

În plângerea depusă de Baldoni, acesta susține că în timpul producției au fost realizate două versiuni ale filmului: una regizată de el și alta gestionată de Blake, care ulterior a primit și credit de producător. Versiunea supravegheată de actriță a fost în cele din urmă aleasă pentru distribuție de către Sony Pictures.

De altfel, în perioada promovării filmului, Blake a declarat în repetate rânduri că a fost implicată în mai toate aspectele creative ale producției, de la costume (multe provenind din propria garderobă), la muzică și chiar la dialoguri, în care, potrivit ei, a contribuit și Ryan Reynolds.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…