Cătălin Botezatu a dat verdictul despre nunta Kirei Hagi. Cum a dat-o soacra mare în bară: „Nu cred că e potrivit” EXCLUSIV

nunta Kira Hagi rochie de mireasă buchet flori mire dans

Duminică, 29 iunie 2025, s-a desfășurat unul dintre cele mai grandioase evenimente mondene din România. Kira Hagi a făcut nunta cu Thomas Ferfelis, partenerul său de origine greacă, pe care îl cunoaște încă din copilărie. Aproximativ 1.000 de invitați au luat parte la festivități, iar ținutele celor mai importanți martori au fost atent analizate de Cătălin Botezatu, în exclusivitate pentru EGO.ro.

Rochia purtată de Kira Hagi la nunta sa, sub lupa critică a lui Cătălin Botezatu

Pe 29 iunie, Kira Hagi și Thomas Ferfelis și-au jurat credință veșnică într-o ceremonie spectaculoasă. Cununia religioasă a avut loc la biserica Sfântul Visarion din Capitală, aceeași în care, cu un an înainte, a pășit emoționat și Ianis, fiul „Regelui”, alături de Elena.

Petrecerea s-a mutat apoi într-un loc de poveste, pe malul lacului, la restaurantul Cernica Events, administrat chiar de ginerele marelui fotbalist. Aproximativ 1000 de invitați le-au fost alături Kirei și lui Thomas Ferfelis, iar Cătălin Botezatu a avut ochiul ager pentru cei mai importanți dintre ei. Celebrul designer a analizat atent ținutele mirilor și ale socrilor.

Rochia aleasă de Kira Hagi pentru nunta sa face parte din colecția de lux Bridal 2025, semnată de Oscar de la Renta. Cu motive florale delicate și un croi care îi evidențiază silueta, creația a fost pe placul lui Cătălin Botezatu.

„Lasă să se vadă un decolteu foarte ofertant, foarte frumos, realizat dintr-un material, aș putea spune destul de scump, deoarece este o dantelă. În cazul de față este materialul tipic Oscar de la Renta, în care sunt broderii imense cu flori. Au și aspect ușor 3D și spații care lasă se vadă pielea prin tulul materialului.

Nu știu dacă a pus-o pe pielea goală sau nu. E posibil să fie pus pe vreo jupă. Un fel de layering. Adică suprapunere peste suprapunere”, declarat Cătălin Botezatu în exclusivitate pentru ego.ro. 

Ce gafă a făcut mirele

Și la capitolul accesorii se poate spune că a dat lovitura. Kira Hagi a strălucit la nunta ei.
A folosit un voal princiar. Asta înseamnă un voal care depășește lungimea rochiei. În a doua parte l-a înlocuit în mod fericit cu o tiară, la care a asociat extrem de bine doar niște cercei mici, rafinați. Și inelul, un singur inel, cel de logodnă. Când ai o tiară, nu mai poți pune și alte accesorii”, a completat celebrul designer. 
În ceea ce îl privește pe Thomas Ferfelis, Cătălin Botezatu nu a avut prea multe obiecții.
„El este îmbrăcat foarte frumos. Când ai o vestă la două rânduri, double breast, ultimul nastură de jos nu se închide niciodată”, a fost verdictul specialistului.
Cât despre Elena și Ianis Hagi, verdictul este clar, și-au ales ținutele cu mult bun gust:
„Ianis, îmbrăcat foarte frumos în costum, foarte elegant, contează foarte mult și fizicul său de atlet. Culorile sunt foarte bine alese. La fel și rochia soției lui, simplă, dar în același timp foarte rafinată”.

Soacra Kirei Hagi nu a fost pe placul designerului: „Nu te poți așeza la nunta fiului tău în genunchi”

Bucuroasă că fiul său a făcut nunta cu Kira Hagi, soacra mare a fost protagonista unui moment neașteptat. Invitații s-au strâns în jurul ei. Iar Ianis Hagi a aplaudat-o, însă Cătălin Botezatu nu a fost la fel de încântat de gestul făcut de mama lui Thomas Ferfelis.

„Eu zic că este o rochie frumoasă, este o rochie de într-un albastru royal, un albastru regal. Dar indiferent cât de fericit ai fi și cât de important este acest eveniment pentru o mamă, și indiferent cât de mult să-ți dorești să respecți tradiția, nu cred că te poți așeza la nunta fiului său, în genunchi, pe picioare, și să dansezi într-o rochie de seară. 

Dacă așa sunt datinile. Poate nu le înțelegem noi românii. Dar din punct de vedere estetic, din punct de vedere al unor coduri, al bunelor maniere, atunci când ai o rochie de seară atât de frumoasă, atât de fastuoasă cu o astfel de coafură, atât de elaborată, nu cred că poți dansa pe genunchi și așa, flexată pe spate, efectiv mai rău decât doamna care execută dansul din fața ei.

Cred că putea să se rezume fix la aceeași mișcare, un genunchi ridicat și unul pe sol, cu mâinile ridicate și să execute în oglindă aceeași figură a dansatorilor profesioniști. Nu să facă acele mișcări….”, a încheiat Cătălin Botezatu despre ținutele purtate la nunta lui Thomas Ferfelis cu Kira Hagi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…