Secretele celui mai fericit om din lume. Ce să faci zilnic timp de 15 minute pentru o stare de bine

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Secretele celui mai fericit om din lume

Matthieu Ricard a fost desemnat cel mai fericit om din lume. Bărbatul a renunțat la tot ceea ce făcea și avea pentru a deveni călugăr tibetan într-o mănăstire din Himalaya. Potrivit lui, dacă înveți să-ți antrenezi mintea, poți atinge starea deplină de fericire. Care sunt secretele celui mai fericit om din lume?

Secretele celui mai fericit om din lume. Creierul său a fost scanat timp de 12 ani

Pe parcursul a 12 ani, neurologul Richard Davidson i-a scanat creierul lui Matthieu Ricard în timpul ședințelor de meditație, cu ajutorul a 256 de senzori. Medicul a observat că are o capacitate mărită de a simți starea de fericire și o predispoziție redusă la nefericire. Astfel, Ricard a fost desemnat cel mai fericit om din lume.

Matthieu Ricard: “Dacă mintea vă este într-o stare bună, atunci și corpul va fi mai sănătos”

Matthieu Ricard susține că, în momentul în care vrem să fim fericiți, este necesar ca în primul rând să ne străduim să fim mai buni cu cei din jurul nostru. Potrivit lui, dacă mintea este într-o stare bună și corpul este mai sănătos.

„În general trebuie să încerci să fii mai bun într-un mod rațional. Dacă mintea vă este plină de bunăvoință, pasiune și solidaritate, aceasta este o stare psihică foarte sănătoasă care favorizează fericirea și împlinirea personală. Dacă mintea vă este într-o stare bună, atunci și corpul va fi mai sănătos. Asta nu înseamnă că ar trebui să lăsați alte persoane să profite de voi“, a spus Matthieu Ricard.

Ce să faci zilnic timp de 15 minute cel mai fericit om din lume

Călugărul Matthieu Ricard spune că zilnic, timp de 15 minute, meditează pentru a-și curăța sufletul și mintea de nativitate, gândindu-se doar la lucruri frumoase. El face acest lucru de peste 50 de ani și susține că oricine va face asta o să vadă schimbări după două săptămâni.

„De regulă, sentimentele de fericire şi dragoste sunt trecătoare pentru că se întâmplă alte lucruri şi trecem mai departe, la următorul gând. În cele 15 minute de meditaţie însă trebuie să te concentrezi şi să nu permiţi minţii să fie distrasă, ci să se concentreze asupra emoțiilor pozitive”, a mai spus el, potrivit click.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…