Am ajuns într-un punct al căsniciei mele din care cu greu cred că voi mai putea da înapoi. Sunt aproape sigură că vreau să divorțez. Spun „aproape”, pentru că îl iubesc și încă mai sper că ne putem repara căsnicia. Dar soțul meu e mereu nervos. Mereu țipă la mine, mă jignește, îmi spune că nu mai arăt bine, că m-am îngrășat și că nu mai sunt atractivă.
Fac tot posibilul să îi fac pe plac, dar tot nu e fericit
Eu fac tot posibilul să îi fac pe plac. Încerc să mă mențin cât pot de îngrijită, însă nu e mulțumit pentru că m-am îngrășat în ultimii ani, din cauza tratamentelor pentru fertilitate. Încerc să fiu o soție model, nu îl contrazic niciodată de față cu alte persoane și încerc să-l fac să se simtă confortabil cu mine prin preajmă. Dar niciodată nu e suficient. Gătesc, spăl, țin casa cât pot de curată. Când vin amicii lui în vizită ei spun mereu că se simt bine la noi, iar el nu contenește să mă laude în fața lor. În schimb, după ce pleacă, mă face cu o și cu oțet. Că n-am pus pe masă tot ce trebuia, că a fost nevoie să-mi ceară el să le umplu paharele etc.
Am ajuns în punctul în care eu nu mai trăiesc decât pentru a-l face pe el fericit. Și tot nu reușesc. Mă gândesc foarte serios că nu mai pot. Eu nu mai am niciun fel de altă ocupație decât să merg la muncă și să-l fac pe el fericit. El muncește în agricultură, însă eu fac naveta la oraș și muncesc la magazinul părinților mei. În mod normal nu ar trebui să fie foarte greu. E un drum de 20 de minute cu mașina. Dar devine un coșmar atunci când mă gândesc că acasă mă așteaptă iadul.
Mereu îmi spune că nu mai sunt la fel de frumoasă ca și când ne-am căsătorit și că m-am îngrășat. Când ajungem la discuția asta folosește termeni de comparație pe care mi-e greu să-i redau.
Soțul meu e mereu nervos
Îmi reproșează mereu că nu sunt în stare să-i fac un copil. Dar eu am mers la medic și am făcut analize, tot ce se putea. Medicul spune că nu am niciun fel de problemă. Ar putea fi la el o problemă, dar el nu vrea să meargă la medic. Spune că el e sănătos. Nu înțelege că potența nu e același lucru cu fertilitatea.
Am ajuns să mă jignească chiar și de față cu părinții mei. De ai lui nu mai zic, pentru că mă jignesc și ei la fel de mult. Noi locuim în aceeași curte cu socrii, însă ai mei locuiesc la oraș. Eu m-am mutat la casa părinților lui, la țară, fără nici cea mai mică problemă. Munca nu mă sperie și am sperat că voi trăi într-un mediu mai curat și mai sănătos și că le voi oferi copiilor mei un alt fel de viață. Nici faptul că face agricultură nu m-a deranjat, pentru că nu mi se pare nimic înjositor la această muncă. Înjositor este doar modul în care se poartă cu mine.
Părinții mei aproape că nu mai vin pe la noi acum, pentru că tatăl meu s-a supărat foarte tare ultima dată când a fost în vizită și l-a auzit cum mă jignea. Tatăl meu mi-a promis că dacă vreau să merg înapoi acasă, îmi va cumpăra o garsonieră, ca să nu trebuiască să locuiesc cu ei.
Deocamdată nu m-am decis ce să fac. Suntem de șase ani împreună. Încă mai cred că ne putem face o familie și putem să trecem peste neînțelegeri, Încă îl mai iubesc și îmi doresc să ne fie bine împreună. Dar soțul meu e mereu nervos. Nu știu cum să mai procedez pentru a-l aduce pe calea cea bună. Nu îmi doresc să ne despărțim, însă dacă nu va reveni la gânduri mai bune, este singura soluție pe care o mai văd.
