Jean Constantin ar fi împlinit 95 de ani. Actorul Jean Paler face dezvăluiri despre prietenia lor fără egal: ”De ziua lui, ne invita la un șpriț de vară”. Fotografii EXCLUSIV de la mormântul artistului

Jean Constantin ar fi împlinit 95 de ani

Marele actor Jean Constantin, care a intrat în istoria cinematografiei cu rolul bucătarului Ismail din ”Toate pânzele sus!”, a încetat din viață pe 26 mai 2010, din cauza unor probleme cardiace. Pe 21 august ar fi împlinit 95 de ani. Odată cu decesul lui, lumea filmului a devenit cu mult mai săracă. Prietenii îl păstrează și acum în suflet. Era un personaj carismatic, plin de umor și după lăsarea cortinei. Jean Paler, actorul de comedie care i-a fost ca un frate, preț de 45 de ani, ne-a povestit, în exclusivitate, pentru Ego.ro, despre vremurile în care se distrau până în zori, la restaurant: ”Jean Constantin ne cinstea cu șprit de vin alb. Zicea că e mai de vară”.

”Cu Jean Constantin am împărțit o pâine preț de 45 de ani”

Aflat întreg sezonul estival pe Litoral, pentru spectacolele de muzică și de umor, susținute la teatrele de vară, Jean Paler a dorit să ajungă și la cimitirul din Constanța, unde a fost înmormântat Jean Constantin. De altfel, Jean ne-a oferit și câteva fotografii de la locul de veci, unde s-a recules și a aprins lumânări.

Cu greu și-a ales cuvintele pentru a ne vorbi, la timpul trecut, despre strașnica lor prietenie:

”Am fost și am aprins lumânări la cimitir la Nicu Constantin, dar și la Jean Constantin. În fiecare vară merg la ei și duc flori. Trist! Nicu Constantin este înmormântat la Eforie, iar Jean Constantin, la Constanța. Cu Jean Constantin am împărțit o pâine preț de 45 de ani. Avem sute de amintiri, mai vesele, mai triste. Una însă îmi vine acum repede în minte. Eram în tren cu regretații Dem Rădulescu, Stela Popescu, Alexandru Arșinel și Jean Constantin, cam pe la un sfârșit de noiembrie. Pe câmp erau câteva sute de ciori. Și Dem Rădulescu exclamă: ”Doamne, câți porumbei!”. La care toți ne uităm pe geam și Jean îi răspunde, cu umoru-i caracteristic: ”Extraordinar și toți sunt albi!”.

Jean Paler
Jean Paler

Jean Constantin avea mari emoții, înainte de a urca pe scenă: ” În culise îi dădeam sticla mea cu apă, ca să bea, căci i se usca gura de emoții”

Jean Paler își amintește și de emoțiile care puneau stăpânire pe Jean Constantin, înainte de a urca de scenă, chiar și după aproape cinci decenii de activitate artistică:

”Am fost împreună peste 45 de ani, în sute de spectacole și, fantastic, avea aceleași emoții ca mine! În culise îi dădeam sticla mea cu apă, ca să bea înainte de a intra în scenă, căci i se usca gura de emoții. Mă și alinta, îmi zicea ”păpușă de băiat”, ne-a mai dezvăluit Jean Paler despre Jean Constantin, care i-a fost ca un frate.

Jean Paler, la mormântul lui Jean Constantin
Jean Paler, la mormântul lui Jean Constantin

Pe 21 august, Jean Constantin ar fi împlinit 95 de ani. Cum se serba: ”Aveam pe masă vin alb demidulce, îl șampanizam cu apă”

Pe 21 august, Jean Constantin ar fi împlinit 95 de ani. Jean Paler duce dorul chefurilor de odinioară, cu distracție și cu o băutură rece pe masă, așa cum de altfel petreceau toți actorii, după lungile turnee prin țară. Deși era un actor adorat, iubit de o țară întreagă, Jean Constantin își alegea cu grijă prietenii. Nu stătea de vorbă cu oricine la un pahar cu vin, nu oricine îi devenea confident:

”Jean Constantin avea doar câțiva prieteni cu care serba, iar eu aveam privilegiul să mă număr printre ei. Ne invita la restaurant la Gavroch și ne distram, era minunat! Aveam pe masă vin alb demidulce, îl șampanizam cu apă minerală. Ne invita la un ”șpriț de vară”, cum îi plăcea să zică”, ni s-a mai confesat Jean Paler, în exclusivitate pentru Ego.ro

Jean Paler joacă vara asta și pe scena Teatrului ”Jean Constantin” din Techirghiol, locul natal al regretatului artist

Jean Constantin s-a născut în Techirghiol. În memoria marelui artist, care s-a stins din viață în urmă cu 12 ani, vara aceasta a fost redeschis, în locul său natal, teatrul care îi poartă numele. Pe această scenă joacă și Jean Paler:

”Este frumos pe Litoral, vine lumea, avem succes cu spectacolele de la teatrele de vară! Teatrul ”Jean Constantin” arată foarte bine, a avut loc o inaugurare frumoasă, la care am participat și eu”, ne-a mai declarat Jean Paler, în exclusivitate pentru Ego.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…