Ce nu este bine să mănânci de Sfânta Maria Mare, pe 15 august. Tradiții și obiceiuri din popor

Ce nu este bine să mănânci de Sfânta Maria

Sfânta Maria sau Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare foarte importantă pentru creștinii ortodocși. Aceasta prăznuiește trecerea Sfintei Fecioare Maria la viața veșnică, în împărăția Fiului ei. Pe data de 15 august se ține cont de multe tradiții și superstiții.  Iată mai jos ce nu este bine să mănânci de Sfânta Maria.

Ce nu este bine să mănânci de Sfânta Maria Mare, pe 15 august

Una dintre cele mai importante superstiții din ziua de 15 august, de Sfânta Maria Mare, este cea a focului. În multe zone din România focul nu se aprinde în această zi de sărbătoare. Se spune că celui care mănâncă mâncare gătită la foc pe 15 august îi vor lua foc acareturile și va lua boli care pocesc. În această situație părerile sunt împărțite. Sunt și surse care spun că nici pe data de 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, nu se mănâncă mâncare gătită. Potrivit superstițiilor de Sfânta Maria, dacă gătești înainte sau după Sfânta Maria Mică ți se varsă oala cu mâncare.

Nu se lucrează deloc în ziua de Sfânta Maria. Gospodarii vor avea recoltele blestemate și fără roade dacă vor lucra. De asemenea, vitele li se vor îmbolnăvi, iar gospodăria lor se va destrăma dacă nu țin cont că ziua de 15 august este zi de odihnă.  În ziua de Adormirea Maicii Domnului nu e bine să te scalzi în ape curgătoare deoarece te va “lovi” soarta.

Nu e bine să pleci singur la drum în ziua de Sfânta Maria

Dacă trebuie să faci un drum important de Sfânta Maria, se spune că e bine să fii însoțit de cel mai bun prieten. Plecarea la drum de unul singur arată egoism. Dacă totuși pleci singur la drum, asigură-te că ai la tine o cruciuliță sau alt obiect sfințit. De asemenea, dacă pe 15 august vor fi furtuni cu descărcări electrice înseamnă că Fecioara Maria își arată supărarea față de oamenii necredincioși.

Nu e bine să dormi în ziua de Sfânta Maria deoarece te vei simți vlăguit până la finalul anului. Este interzis ca fetele să își taie părul în ziua de Sfânta Maria și să-l arunce la gunoi. Este interzis scăldatul în ape curgătoare. Nu este bine să te cerți cu cineva în ziua de Sfânta Maria. Dacă cineva îți poartă dușmănie este bine să te împaci cu acea persoană.

Ce se dă de pomană de Sfânta Maria, pe 15 august

În zona Moldovei gospodinele dau de pomană fructe, struguri sau prune, dar și pâine sfințită la biserică, în timpul slujbei de Adormirea Maicii Domnului. După ce oferă alimente de pomană, acestea trec printre morminte pentru a tămâia.

În Muntenia, persoanele care au stupi recoltează primii faguri cu miere și îi împart cu familia, vecinii sau cu cei care nu au stupi, dar și cu persoanele nevoiașe. În această zi, de Sfânta Maria, se coace porumb pe grătar.

15 august – zi importantă pentru cei care își doresc un copil

Potrivit religiei, ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, este o zi foarte importantă pentru cei care își doresc un copil. Maica Domnului îl roagă pe Dumnezeu să plece urechea la rugăciunile de dezlegare a pântecelor și să dăruiască copii celor care și-i doresc. Așa s-a întâmplat în cazul părinților Sfintei Maria, Ioachim și Ana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

Life

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

În 2026, vinul devine un accesoriu de lifestyle definit de autenticitate și prezență. Consumatorii moderni au devenit mai selectivi, transformând simplul act de a bea…
Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o gamă largă și acestea sunt variantele care nu dau greș

Fashion and shopping

Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o…

Alegerea unui parfum bun nu ține doar de miros, ci de identitate. Parfumul potrivit spune o poveste despre cine ești, fără să rostești un cuvânt.…
Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Casa și grădina ta: decor și îngrijire

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Sărbătorile de iarnă înseamnă mese îmbelșugate, momente petrecute alături de cei dragi și preparate tradiționale care nu lipsesc din nicio casă, de la sarmale și…