Ce nu mai au voie părinții să facă în noul an școlar. Regulamentul arată clar

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce nu mai au voie părinții să facă în noul an școlar

După cum arată datele Ministerului Educației, aproximativ trei milioane de elevi au început astăzi, 5 septembrie, școala. După cum bine știm, noul an școlar a venit cu o serie de modificări, dar și cu noi reguli, iar unele dintre acestea îi vizează pe părinții elevilor. Iată ce nu mai au voie părinții să facă în noul an școlar 2022-2023.

Ce nu mai au voie părinții să facă în noul an școlar, potrivit noului regulament

În luna august, în Monitorul Oficial a publicat noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Astfel, în regulamentul menționat au apărut nu mai puțin de zece modificări.

Una dintre acestea stabilește că elevii nu vor mai putea fi exmatriculați. Totodată, dascălii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină. O altă modificare face referire la faptul că părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate cadrelor didactice.

Mai exact, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, este vorba despre „eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor”. În plus, pentru a afla cum evoluează elevii, părinții acestora trebuie să ia legătura cu educatoarea/ învăţătorul/ profesorul sau dirigintele cel puțin o dată pe lună.

Alte noutăți pentru elevi și părinți

Conform noului Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, „elevii vor beneficia pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare, elaborat în urma evaluărilor susținute și după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic”.

La alineatul 5 al articolului 106 adăugat în ROFUIP, se menționează că acest plan va fi folosit „pentru consolidarea cunoștințelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare”, potrivit edupedu.ro.

Ce nu mai au voie părinții să facă în noul an școlar
Ce nu mai au voie părinții să facă în noul an școlar

Elevii din clasa pregătitoare și I, ce nu pot fi lăsați repetenți, însă „au manifestat dificultăți de învățare, menționate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor față de învățare”, vor rămâne în colectivele în care au învățat, însă pe parcursul anului școlar următor vor intra într-un program de remediere/recuperare școlară.

Ce obligații au elevii

În ceea ce privește obligațiile elevilor, aceștia au aceleași drepturi și obligații ca și până în prezent. Mai exact, potrivit după cum stabilește Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, elevul:

  • trebuie să aibă un comportament civilizat și o ținută decentă în unitatea de învățământ;
  • nu are voie să organizeze sau să participe la acțiuni de protest altfel decât este prevăzut în Statutul elevului sau să nu aducă jigniri față de colegi și personalul școlii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…