Cum îți dai seama că un bărbat te minte într-o conversație pe WhatsApp. Cuvintele care îl dau imediat de gol

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Există o serie de indicii la care îți arată cum îți dai seama că un bărbat te minte într-o conversație pe WhatsApp. De când au apărut rețelele de socializare, comunicarea la distanță a luat o amploare nemaiîntâlnită până acum. Dar asta a făcut ca relațiile dintre oameni să sufere unele modificări. Pe de o parte, rețelele de socializare ne-au ajutat să comunicăm mai ușor.

Dar, pe de altă parte, utilizarea prea intensă a acestora ne-a izolat fizic de alți oameni. Asta, ca să nu mai vorbim de perioada pandemiei, când toată comunicarea s-a mutat în mediul online. Și nu doar comunicarea, ci o mulțime de alte activități precum comerțul sau efectuarea unor plăți etc.

Dacă ne referim, însă, la relațiile romantice, acestea au început să „beneficieze” de ajutorul tehnologiei încă de la începutul „erei Internetului”. Astfel, apariția Messenger sau WhatsApp nu a făcut decât să ridice nivelul comunicării mijlocite de tehnologie la un alt standard.

Cum îți dai seama că te minte

Când stați față în față, este ușor să știi că te minte, pentru că sunt lucruri care îl trădează. Evită să te privească în ochi, își umezește buzele mai mult decât de obicei și are dificultăți la înghițire. Sau nu va mișca mâinile, gesticulează, ridică tonul vocii ori începe sa transpire. Cu toate acestea, să-ți dai seama dacă te minte pe WhatsApp este mai dificil.

Limbajul verbal reprezintă doar o mică parte din comunicare, mincinoșii au găsit o oportunitate grozavă de a-și păcăli victimele, ascunși în spatele unui ecran. Cum alte aspecte ale comunicării – gestica, tonul vocii sau mimica – nu sunt disponibile în acest tip de comunicare, interlocutorul este mult mai ușor de păcălit, iar o minciună devine mai ușor de crezut.

Unii specialiști însă ne învață cum să ne dăm seama de o minciună, încă de la primele cuvinte.

Astfel,  siempremujer.com, te învață cum îți dai seama că un bărbat te minte într-o conversație pe WhatsApp. Sunt șase indicii la care trebuie să fii atentă.

 1. Durează mai mult să răspundă

Asta pentru că trebuie să se gândească la ce va scrie pentru a nu fi prins mințind. De exemplu, dacă îl întrebi dacă va fi liber pentru weekend, a văzut deja mesajul tău, îl vezi online și încearcă să răspundă, dar nu termină propoziţia, începe din nou și iar șterge. Un studiu realizat de Universitatea Brigham Young din Statele Unite, spune că, dacă minți, ai tendința de a edita mai mult în timp ce scrii. Desigur, nu trebuie să devii paranoică, de fiecare dată când observi această atitudine în fața ecranului tău.

2. Folosește șapte sau mai multe cuvinte

Mincinosul folosește în medie șapte cuvinte pentru a se scuza, spun oamenii de știință de la Universitatea Cornell din New York, după ce a analizat conversațiile a 1.703 de persoane timp de o săptămână. Femeile preferă să folosească opt cuvinte când mint.

3. Folosirea pronumelor

Cuvinte precum „eu” sau „meu” nu apar niciodată în mesajele lor. În acest fel sunt disociate de minciuni. Îți vei da seama că ceea ce spune este fals pentru că recurge mai mult la pronume la persoana a doua (tu, tine) sau la plural (vostru sau lor).

4. Sare peste intrebarile tale

Minciuna este inconfortabilă, iar dacă un răspuns la ceea ce întrebi îl va obliga să mintă, s-ar putea să evite întrebarea ta. S-ar putea chiar să schimbe subiectul.

5. Folosește expresii pentru a se justifica

Unii bărbați nu au nicio problemă să își înșele partenera. Alții, în schimb, dacă o fac, îi vor face o mulțime de procese de conștiință. Se simt rău pentru ceea ce au făcut. Aceștia din urmă însă sunt mai ușor de descoperit atunci când mint. Înainte de a se justifica, vor folosi expresii de genul „să fiu sincer”, „nu este nimic de care să-ți faci griji”, „ urăsc să-ți spun asta, dar…”. Asta de fapt anunță că ceea ce urmează să spună nu-i este confortabil.

6. Scrie fraze evazive

Bărbatul care are obiceiul să te mintă comunică mai mult cu cuvinte precum „probabil”, „poate”, „se poate” și „sigur”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…