Cum arată și cu ce se ocupă părinții lui Klaus Iohannis. Trăiesc de mai bine de 20 de ani în Germania

Cum arata si cu ce se ocupa parintii lui Klaus Iohannis. Traiesc de mai bine de 20 de ani in Germania 2

Klaus Iohannis a fost întotdeauna discret cu privire la familia sa. Șeful statului s-a concentrat asupra carierei politice și a preferat să dea puține detalii din viața personală. În urmă cu câțiva ani, a lansat însă o carte în care a vorbit despre originile sale. Cine sunt și cu ce se ocupă părinții lui Klaus Iohannis.

Cine sunt părinții lui Klaus Iohannis

Despre originile lui Klaus Iohannis se știu destul de puține lucruri. Președintele provine dintr-o familie de sași transilvăneni, cu o condiție modestă, după cum declara chiar el în urmă cu ceva timp. Mama și tatăl lui Klaus Iohannis au ales să emigreze în Germania în anii ’90, însă actualul președinte a rămas la Sibiu. Avea deja o carieră didactică și începuse să predea fizica la liceul la care și el studiase.

Susanne și Gustav Heinz Johannis, părinții președintelui, s-au stabilit definitiv în Germania după Revoluție. Înainte de pensionare, au avut meserii modeste, după cum a spus chiar fiul lor. Klaus Iohannis a vorbit despre familia sa în cartea „Pas cu pas”, publicată în anul 2014. Părinții președintelui erau deja pensionari atunci când au decis să plece la fiica lor în Germania.

„Aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluție. Părinții mei au plecat prin 92-93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari.

Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aș fi resimțit mult mai puternic despărțirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor și mi‑am continuat propriile planuri”, a mărturisit președintele, în cartea autobiografică.

Cum arata si cu ce se ocupa parintii lui Klaus Iohannis. Traiesc de mai bine de 20 de ani in Germania
Klaus Iohannis, alături de soția sa și de părinți

Numele președintelui, diferit de al părinților săi

Ciudat este că în actele președintelui, numele de familie începe cu litera I, iar al părinților lui, cu litera J. De fapt, șeful statului ar fi trebuit să se numească tot Johannis, precum părinții săi. Din cauza unei erori de redactare, viitorul președinte a ajuns să se numească Iohannis. Chiar dacă numele său era diferit de al părinților lui, nu a dorit să corecteze eroarea.

Klaus Iohannis a mai spus că nu a considerat necesar acest lucru, mai ales că procedura de modificare era una destul de complicată. A preferat să lase lucrurile așa și, dincolo de orice, se consideră cetățean român 100%. Președintele a declarat în trecut că nu are cetățenie germană, așa cum s-a speculat, și că nici nu își dorește să aibă.

„Nu am avut și nici nu mi-am dorit o altă cetățenie. Bănuiesc că lumea a crezut că am cetățenie germană, ceea ce nu este cazul. Nu am dorit-o, nu mi-o doresc, sunt foarte mulțumit cu cetățenia mea română”, a punctat șeful statului, în trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…