Tradiții la nunta de argint. Când are loc și ce e bine să faci pentru a avea parte de o căsnicie liniștită în continuare

Tradiții la nunta de argint, unul dintre cele mai importante evenimente din viața cuplului. Chiar dacă sunt căsătoriți, la nunta de argint, cei doi soți nu mai sunt miri, iar nunta nu este una în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult, cei doi soți trebuie să marcheze evenimentul cu verighete de argint, dar și cu un moment special ales de ei sau familie. Iată mai jos, cae sunt tradițiile la nunta de argint.

Tradiții la nunta de argint

În general, nunta de argint este organizată de copiii cuplului. Petrecerea poate fi  una surpriză, organizată în secret, iar cei doi pot avea parte de momente speciale alături de familie.

Sărbătorirea a 25 de ani este extrem de importantă. Și e cu atât mai importantă, cu cât sunt toți mai puține cuplurile care reușesc să treacă testul timpului.

Tradiții la nunta de argint

Ritualul ce ține de nunta de argint își are rădăcinile în perioada Imperiului Roman. Cu toate astea, ceea ce a ajuns să se mai păstreze și azi, din acest ritual, a devenit cunoscut mai mult în erioada medievală, pe teritorul francez.

Ce obiceiuri se păstrau

  • Bărbații bogați le ofereau consoartelor cu o cunună fină din argint, simbol al dragostei trainice.
  • Creștinii obișnuiesc ca, la acest prilej, să reconstituie oarecum nunta care le-a unit destinele de la început.
  • De la eveniment nu lipsesc nași, invitați și toate cele, diferind doar materialul din care sunt confecționate verighetele.
  • potrivit tradiției, celebrarea a 25 de ani de căsnicie e o nuntă în toată regula. Însă, legile bisericești nu sunt întru totul de acord cu această percepție.
  • la nunta de argint se merge în fața altarului, cu nașii și toți cei dragi.
  • În biserică nu este de fapt o nouă nuntă sau cununie religioasă, ci un moment în care soții vin să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru dragostea lor
  • Același lucru se întâmplă și în cazul nunții de aur, după 50 de ani, și de diamant, după 75 de ani de căsnicie.

„În cadrul acestor slujbe ceremoniale efectuate în Biserică nu se repetă Sfânta taină a Cununiei, soții nu mai poartă titulatura de miri, chiar dacă e de preferat ca nașii să fie aceiași, dacă mai sunt în viață, nu mai există lumânări speciale.

Cât despre petrecerea de după, aceasta ține de pofta și de buzunarul fiecăruia. Dar e de preferat ca, în acest moment al vieții, când se presupune că am fi mai înțelepți, să nu irosim banii.

Potrivit superstițiilor din cele mai vechi timpuri, se crede că cel mai important este să facem un bine, donând o sumă unora aflați la nevoie. Un act de milostenie este obligatoriu, dacă vrei să ai parte de o căsnicie liniștită în continuare”, este explicația preotului.

Idei de cadouri pentru nunta de argint

  • Florile sunt un cadou ideal pentru orice ocazie, mai ales dacă destinatarul este o persoana de gen feminin. Trandafirii criogenați sunt potriviți pentru acest eveniment
  • Accesorii din argint- Poate fi vorba despre accesorii pentru casă, cum ar fi, o rama foto sau un ceas, sau despre bijuterii.
  • Obiecte gravate- un astfel de cadou poate fi făcut de membri familiei, în special de copiii celor doi soți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…