Ce trebuie să pui neapărat în compoziția de la clătite ca să nu se lipească de tigaie. Așa nu vei mai folosi ulei

compoziția de la clătite

Clătitele reprezintă un desert preferat de foarte mulți oameni. Sunt foarte ușor de făcut și ies fragede și aromate în funcție de preferințele fiecăruia. Se servesc apoi cu gem, ciocolată, sirop de arțar sau mixuri de fructe. Iată ce trebuie să pui neapărat în compoziția de la clătite ca să nu se lipească de tigaie.

Rețeta bunicii. Ce trebuie să pui neapărat în compoziția de la clătite ca să nu se lipească de tigaie

Vrei să faci niște clătite exact așa cum pregătea bunica? Îți spunem o rețetă pe care trebuie neapărat să o încerci.

Ai nevoie de: jumătate de litru de lapte, 100 ml apă minerală, 280 grame de făină, 50 de gr de unt topit, șase ouă, esență de vanilie, sare. Astfel, ingredientul pentru ca ele să nu se mai lipsească de tigaie e untul, scrie playtech.ro.

Cum se prepară: Pune făina într-un bol ți adaugă puțin sare. Se adaugă pe urmă cele șase nouă, nefiind nevoie să fie bătute înainte. Se amestecă încontinuu până când se ajunge la un conținut omogen. Ulterior se adaugă laptele, puțin câte puțin, în timp ce se amestecă. Se pune apoi apa minerală și untul topit și răcit, amestecând în continuare. La final se pune esența de vanilie și se mai amestecă puțin. Compoziția trebuie lăsată deoparte aproximativ jumătate de oră.

Trucuri de la gospodine iscusite: cum să faci clătite pufoase
Rețetă de clătite pufoase. Cum să prepari rapid un desert delicios

Cum se prăjesc clătitele. Detaliile la care trebuie atenție

Se pune tigaia pe foc la încins și se poate unge cu puțin unt, însă nu este neapărat necesar. Clătitele oricum nu se vor prinde de tigaie datorită untului din ele. Când tigaia s-a încins, punem din compoziție în ea cu un polonic și lăsăm la foc mediu aproximativ două minute pe o parte și încă un minut pe cealaltă parte. Ne dăm seama că sunt gata atunci când ele se desprind foarte ușor de pe margini. Se repetă procedura până când este folosită întreaga compoziție.

Ulterior, după ce am făcut toate clătitele, acestea pot fi servite cu miere, ciocolată, dulceață, mixuri de fructe sau orice altceva le este pe plac celor din familie.

De ce să pui bere în aluatul de clătite. Rețeta lui chef Florin Dumitrescu

Potrivit lui chef Florin Dumitrescu după ce au fost puse toate ingredientele pentru aluat este recomandat să fie pusă și puțină bere. De ce? În acest mod, clătitele vor ieși mai pufoase și nu vor risca să se usuce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…