Când se înroșesc ouăle de Paște. Cum a apărut această tradiție

Când se înroșesc ouăle de Paște

Vopsirea ouălor este un procedeu simplu și se face cu doar câteva zile înainte de sărbătorile Pascale. Anul acesta, Paștele se sărbătorește pe 24 aprilie, iar postul de 40 de zile a început pe 7 martie. Vedeți mai jos când se înroșesc ouăle de Paște și cum a apărut această tradiție.

Când se înroșesc ouăle de Paște, potrivit tradiției românești

Pregătirile pentru Paște sunt făcute din timp de gospodinele din mai multe zone din țară.  Aici ne referim la cumpărarea alimentelor, a ingredientelor pentru prăjituri și curățenia generală din gospodărie. Însă când vine vorba despre când se înroșesc ouăle de Paște, puțini sunt cei care știu că acestui lucru i se dedică doar două zile. Putem vopsi ouăle în Joia Mare sau în Sâmbăta Mare.

De ce se vopsesc ouăle roșii

De regulă ouăle se vopsesc roșii. Însă în ultimii ani, gospodinele au apelat și la alte culori, cum ar fi galben, verde sau albastru, în funcție de preferințe. Semnificația vopsirii ouălor face referire la venirea Maicii Domnului la dealul de pe Golgota, unde Iisus Hristos era răstignit. Ea a așezat un coșuleț cu ouă care s-au înroșit cu sângele Lui Iisus.

„Legenda spune că Maica Domnului, venind la Golgota să-L plângă pe Fiul ei răstignit, a aşezat sub cruce un coşuleţ cu ouă, care s-au înroşit de la sângele Lui Iisus. Conform altei istorisiri din tradiţie, pietrele aruncate de evrei asupra Mântuitorului ţintuit pe cruce s-au transformat în ouă roşii”, potrivit Calendarului Creștin Ortodox.

Când se înroșesc ouăle de Paște și care este ritualul aparte în funcție de zone

Semnele desenate pe ouă au câte un simbol ce reprezintă:

  • linia cu dreptunghiuri = gândirea şi cunoaşterea
  • cea uşor ondulata = apa, purificarea
  • spirala = timpul, eternitatea
  • dubla spirală = legătura dintre viaţă şi moarte.
  • linia dreaptă verticală = viaţa
  • linia dreaptă orizontală = moartea
  • linia dubla dreapta = eternitatea

Diferențele între ouăle încondeiate și cele vopsite

„Ouăle încondeiate sau închistrite, care de care mai frumoase şi mai îngrijit decorate cu detalii atât de fine, conţin simboluri care fac trimitere tot la această perioadă pascală. Diferenţele între ouăle încondeiate şi cele vopsite sunt de ordin tehnic şi practic. Dacă ouăle vopsite se realizează destul de uşor, cele încondeiate capătă valoare deosebită prin truda, migala şi priceperea încondeietoarelor. De aceea, ouălor încondeiate li se mai spune şi „ouă muncite“ sau „ouă necăjite“.

Tot o diferenţă practică se referă la faptul că ouăle încondeiate se realizează acum printr-o tehnică care presupune golirea conţinutului, faţă de cele vopsite, care sunt comestibile, putând fi dăruite celor săraci. Şi cele încondeiate pot fi comestibile, mai ales dacă la pictarea lor se folosesc vopsele naturale, dar ideea golirii conţinutului vine tot dintr-o raţiune practică, din dorinţa de a le asigura păstrarea pe o durată nelimitată.

Dar, în prezent, în special în zona muntoasă a Bucovinei, unde se încondeiază cele mai frumoase ouă, şi amintim ca zone Brodina, Ulma, Izvoarele Sucevei şi Moldoviţa, ouăle încondeiate se golesc de conţinut cu ajutorul unei seringi, fiind transformate apoi în obiecte de artă, apreciate peste tot în lume. Un astfel de dar făcut în preajma sărbătorilor pascale nu are cum să nu bucure.

Aş vrea să amintesc aici un aspect criticat, care face referire la o adevărată industrie a ouălor încondeiate, în special în această zonă, dar eu nu văd nimic rău în asta, în faptul că se câştigă un ban cinstit printr-o muncă migăloasă, dar frumoasă”, a povestit pr. ic. Stavr. Dumitru Gorban, paroh la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, potrivit Dexologia.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…