Dana Budeanu și gemenele sale, imagini nemaivăzute. Fetele creatoarei de modă au împlinit 18 ani: „Le-am arătat că iubirea-i tot”

Dana Budeanu si gemenele sale imagini nemaivazute

A fost motiv de sărbătoare în familia Danei Budeanu. Fiicele gemene ale creatoarei de modă au împlinit 18 ani și, pe lângă cadouri și petrecere, mama lor le-a dedicat un mesaj emoționant, pe Instagram. Dana Budeanu a postat o serie de fotografii cu fiicele sale și un mesaj de suflet, cu ocazia aniversării.

Dana Budeanu, mesaj emoționant pentru fiicele sale, la 18 ani

Dana Budeanu și-a obișnuit publicul cu stilul ei acid, însă din când în când, le arată celor care o urmăresc pe rețelele sociale și o altă latură a sa. Creatoarea de modă a fost dintotdeauna discretă cu privire la familia ei și a spus în repetate rânduri că nu este de acord cu expunerea copiilor în mediul online. Atunci când postează fotografii cu cele două fiice ale ei, acestora nu li se vede chipul.

Designerul nu a făcut o excepție nici în ziua în care fetele au devenit majore. A publicat pe contul ei de Instagram o serie de fotografii cu Maria și Dana, cele două fiice ale ei, însă făcute din spate. Creatoarea de modă le-a transmis și un mesaj emoționant, prin intermediul rețelei de socializare.

„Aștept să se facă zece seara și să simt ce am trăit acum optsprezece ani, nașterea… Am renăscut odată cu două inimioare ce s-au grăbit să mă țină în brațe și să-mi arate ce înseamnă să fii Dumnezeu. Dumnezeu suntem doar pentru copiii noștri, vă spuneam cândva. Și n-avem voie să-i dezamăgim nicio secundă despre asta. Copiii noștri cred că putem tot, știm tot, vedem tot și se urcă încet, cu piciorușele și mânuțele lor mici, pe ceea ce le-a fost dat a le fi părinți. Doar cei ce avem copii suntem datori, lor, pentru totdeauna. Datori să-i facem fericiți cu orice preț. Alte datorii nu avem în viața asta, față de nimeni și nimic.”, și-a început mesajul Dana Budeanu.

Dana Budeanu si gemenele sale imagini nemaivazute
Fetele Danei Budeanu au împlinit 18 ani

„Le-am arătat că iubirea-i tot”

Designerul a continuat mesajul spunând că și-a crescut fetițele doar cu iubire și că nu le-a certat niciodată. Le-a arătat că pot fi mereu fericite și că tot ce își doresc poate deveni realitate.

„Mă uit la ele de când le-am adus pe lume și-n noaptea aceasta, ca-n toate cele mii… și știu că nu le-am dezamăgit și că tot ceea ce au visat despre lume, le-am arătat că există… Le-am arătat că iubirea-i tot și că ura-i doar a celor ce nu au fost iubiți, le-am spus că frica nu există și că universul suntem noi, le-am luat cu mine să vadă, să simtă, să înțeleagă tot până la capătul pământului, ca să știe că de oriunde poți ajunge și de oriunde te poți întoarce.

Nu le-am certat vreodată, nu le-am umilit nicicând, nu le-am țipat vorbe, nu le-am șoptit neînțelesuri. Le-am crescut într-o poveste a lumii care azi se chinuie să nu moară, și le-am salvat, de tot ce nu-i iubire. ‘Fetițele dumneavoastră râd continuu, mereu sunt fericite…’, mi se spune de aproape douăzeci de ani. Ce trist că aceasta a ajuns o minune despre îngerii care-s doar bulgări de divinitate.

Dacă oamenii minusculi nu râd mereu, înseamnă ca voi cei uriași, i-ați abandonat, le-ați abandonat inocența, puritatea, curajul, gingășia si i-ați transformat în oameni mari, mascați cu tristețea de după care vă este frică. Noi părinții nu avem probleme, noi avem putere! Noi nu avem dureri, noi avem curaj! Noi nu avem zile grele, avem copii. Și asta înseamnă că suntem binecuvântați de Dumnezeu și că suntem fericiți să-i creștem și pe ei astfel. Rămân ca mereu, doar în urma pașilor lor, ca să nu uit să merg, căci fără ele nu mai știu oricum! Copiii sunt sufletul nostru in văzul tuturor!”, a încheiat creatoarea de modă postarea dedicată fiicelor sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…